Există o modalitate prin care poți avea acum noi funcții oferite de Android pe vechiul tău telefon care are acest sistem de operare.

Chiar dacă telefonul tău nu ține pasul cu update-urile de soft, poți descărca aplicații pentru unele dintre cele mai apreciate funcții introduse de marii producători pe flagship-urile lor.

Navigarea prin gesturi

Această funcție este pe val în lumea telefoanelor încă de când Android Pie și Android Q au oferit posibilitatea navigării prin gesturi.

Vestea bună e că nu ai nevoie de unele dintre cele mai noi versiuni de Android pentru a experimenta acest tip de utilizare pe telefonul tău, pentru că există aplicații care îți permit să faci exact acest lucru.

Una dintre cele mai populare este „Navigation Gestures”, care oferă posibilitatea de-a intra în meniul „Home”, de-a merge înapoi, a accesa programe utilizate recent și multe altele doar printr-o deplasare a degetului pe marginile device-ului.

Versiunea premium permite chiar glisarea prin playlist sau realizarea de capturi de ecran cu ajutorul gesturilor. Alte soluții dacă îți dorești acest tip de experiență ar mai fi și „Fluid Navigation Gestures”, care funcționează aproape la fel.

Digital Wellbeing

Android Pie a introdus „Digital Wellbeing”, o suită de funcții care permite utilizatorului să rămână la curent cu felul în care este folosită bateria.

Android Q a plusat și a venit cu „Focus Mode”, care permite blocarea aplicațiilor care îl distrag pe proprietarul telefonului. Dar ce faci dacă îți dorești așa ceva, iar versiunea ta de Android este Oreo sau una chiar mai veche?

Răspunsul ar putea veni de la aplicația „Stay Focused” care le permite utilizatorilor să blocheze diverse aplicații care le polarizează concentrarea.

Aceasta îți dă ocazia de-a bloca diverse aplicații în anumite zile, în caz că ai nevoie să te concentrezi pe studii sau muncă și promite și un raport al timpului petrecut pe fiecare aplicație importantă în parte.

„Răspunsuri prestabilite” (Smart Replies)

Este una dintre cele mai apreciate funcții ale noilor versiuni de Android și poți avea așa ceva și tu, chiar dacă ai un telefon mai vechi, prin aplicația Google dedicată, numită „Reply”, pe care poți găsi pe APKMirror.

Între timp, Google a sistat dezvoltatea ei, anunțând că aceasta va mai funcționa pentru câteva luni, dar că utilizatorii nu vor sesiza îmbunătățiri. Cu toate acestea, la aproape șase luni de la anunț, aplicația se prezintă optim și poate fi folosită.

Completarea automată a parolei

Android Oreo și Pie au îmbunătățit considerabil această funcție pe versiunile proprii, venind și cu posibilitatea de-a completa automat parolele în aplicații sau în browserele web. Dacă ai, însă, o versiune și mai veche, poți folosi aplicații care să te ajute să obții același efect.

Una dintre cele mai populare este LastPass, care îți dă ocazia să îți salvezi toate datele de conectare de tipul username și parolă. Experiența nu este chiar la fel ca cea oferită de versiunile originale Android, dar merită încercată.

Conectarea ușoară la rețelele Wi-Fi

Aceasta este, probabil, una dintre cele mai puțin apreciate funcții ale Android Q, deși îți permite să te conectezi mai ușor la Internet wireless, doar scanând un cod QR. Primii care au avut această opțiune au fost cei de la Huawei, Xiaomi și Windows Phone, iar ulterior ea a fost implementată și de Google.

Dacă versiunea ta de Android nu îți permite să te bucuri de ea, află că sunt aplicații care oferă aproape același lucru. „InstaWiFi” este una dintre cele mai vechi variante de pe piață și trebuie doar să-ți introduci datele de contact, iar apoi va fi generat un cod QR pe care prietenii îl pot scana pentru a avea acces la rețeaua ta.
 

Share articol: