După anunțul chinezilor referitor la lansarea unui smartphone care să ruleze sistemul de operare propriu, Hongmeng, există din ce în ce mai multe indicii referitoare la faptul că primul astfel de device ar putea fi chiar Huawei Mate 30 Pro.  

Aceasta nu este, însă, singura schimbare la care ne putem aștepta când vine vorba despre următorul telefon pe care îl vor trimite pe piață producătorii. Cele mai noi informații bazate pe randări ale producătorilor de huse dezvăluie o modificare majoră: un modul foto circular.

Recent Slashleaks a publicat o astfel de imagine care ilustrează, într-adevăr, o poziționare a senzorilor foto de formă rotundă, în partea de sus a telefonului. În ceea ce privește ecranul, acesta este unul curbat și putem observa margini subțiri și un notch destul de generos. 

Huawei Mate 30 Pro ar putea fi dotat cu procesorul Kirin 990, care va fi prezentat cel mai probabil în septembrie. Acesta va conține mai multe elemente care să facă din smartphone unul compatibil 5G. Modelul de bază va fi echipat cu 8GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare, cu toate că e posibil să existe mai multe versiuni de configurații diferite. Referitor la baterie, aceasta va fi una destul de generoasă, de 4200 mAh. 

Tot despre modulul foto se știe deja ca va avea nu unul, ci doi senzori de 40MP, iar camera principală va fi, probabil, aceeași ca cea pe care o regăsim pe Huawei P30 Pro. În completarea celor patru va veni și un senzor Time of Flight (ToF). 

Alte funcționalități pe care le vom avea la pachet cu noul telefon mobil vor fi scannerul de amprentă încorporat în ecran și posibilitatea de încărcare wireless. Luna octombrie s-ar putea să ne aducă prezentarea lui Mate 30 Pro, alături de Mate 30 și de smartphone-ul de gaming Mate 30 X. 

Sursa foto: Phone Arena 

Share articol: