Poate nu o să vă vină să credeți, dar în viitorul apropiat (cel puțin peste ocean), Kyocera (o companie mult mai faimoasă la noi în țară pentru imprimantele pe care le face) va lansa cu operatorul de telefonie Sprint, modelul Echo, un telefon cu Android 2.2 și... două ecrane. 

 

Cele două display-uri ale lui Kyocera Echo au 3.5” fiecare, care pot fi operate fie independent, fie ca un singur ecran de 4.7” (asta dacă nu vă deranjează balamaua care stă taman în mijlocul ecranului).

Bineînțeles că, modelul are potențial, dar întrebarea este dacă procesorul Qualcomm Snapdragon de 1 GHz va putea să facă față solicitărilor generate de cele două display-uri., precum și pleiadei de funcții asociate unui smartphone cu Android 2.2, printre care amintim și funcția de WiFi hotspot pentru până la 10 device-uri, filmările HD 720p cu camera de 5MP și... v-am pomenit de cele două display-uri?

Un alt semn de întrebare va fi bateria. Care de fapt va fi.. două baterii de 1370 mAh, plus un încărcător foarte mic, ce va avea și funcție de baterie externă. 

Cunoscând rapiditatea cu care se mișcă vecinii de la sud-vest-ul Țării Soarelui Răsare, așteptăm cu interes replica chinezească Mykochera Gecko cu două ecrane, două sim-uri, generator electric de buzunar, carcasă aurie cu filigran și cristale Swarovski. 

Share articol: