Apple a primit o lovitura destul de dificilă în instanță, în urma unui proces cu Qualcomm.

Potrivit The Verge, Qualcomm a reușit să obțină într-o primă instanță din China o interdicție ca Apple să mai vândă pe piața locală telefoane mai vechi de modelul iPhone X.

Practic, prin această decizie, aproape toate modelele iPhone au fost interzise în China, exceptând iPhone XR și XS.

Apple a minimalizat această decizie comentând faptul că iOS12, noul sistem de operare, este compatibil cu toate aceste modele, iPhone 6S, 6S Plu, 7, 7 Plus, 8, 8 Plus și X, ceea ce evită problema de patentare din proces.

Qualcomm a atacat în instanță Apple, acuzând compania americană de faptul că a încălcat 16 brevete înregistrate de către producătorul asiatic, o parte dintre acestea fiind folosite pentru eficientizarea și îmbunătățirea bateriei de la iPhone.

Apple a acuzat Qualcomm că s-a folosit de poziția sa dominantă din piață pentru a cere prețuri de fabricare prea mari, în timp ce compania asiatică a acuzat Apple că ar fi furat codul sursă pentru multe dintre proiectele sale, care a fost mai departe împărtășit cu Intel.

Share articol: