Ceea ce Apple numește optimizare, mulți utilizatori pot considera că este o încălcare directă a datelor personale și o invadare a intimității acestora.

Potrivit unui material publicat de jurnaliștii britanici de la The Guardian, Siri, asistentul dezvoltat de Apple, înregistrează discuții și conversații chiar și în momente în care utilizatorul nu își dă acordul pentru așa ceva.

Nu vorbim aici doar despre cei care au iPhone, ci și despre cei care au Apple Watch, scriu jurnaliștii britanici. Asistenta Siri poate fi activată și din greșeală, fie de o mișcare sau de un zgomot, iar în acel moment ascultă ceea ce utilizatorul discută.

Problema informațiilor obținute de Siri, potrivit sursei citate, este că toate datele ajung și în mâinile dezvoltatorilor externi, care au astfel acces la date de localizare, discuții personale și chiar informații bancare.

Apple a încercat să clarifice această problemă și explică faptul că utilizatorii înregistrați nu pot fi identificați, deoarece compania americană nu stochează datele care pot arăta cine este utilizatorul înregistrat.

Mai mult, potrivit companiei americane, înregistrările suplimentare pe care Siri le face sunt parte dintr-un program de optimizare, pentru a putea identifica atunci când un user declanșează asistentul din greșeală. Aici vorbim însă despre 1% din sute de milioane de utilizatori care au activat Siri pe dispozitivele lor.

Apple a mai precizat și faptul că toți terții cu care lucrează la aceste optimizări sunt obligați prin contract și lege să respecte aceleași prevederi asumate și de producătorul american.

Share articol: