Anul 2019 va aduce pe piață primele telefoane cu tehnologie 5G, iar acestea vor avea probabil procesor Snapdragon 855.

Procesorul Snapdragon 855 va fi primul cip compatibil cu noua tehnologie 5G. Pentru că 2019 se anunță a fi anul în care vom vedea primele telefoane cu conexiune 5G, este normal să ne așteptăm ca noile modele să aibă acest procesor, scrie Mashable.

Din păcate, vicepreședintele Qualcomm, Alex Katouzian, nu a oferit detalii despre performanța noului procesor. Prin urmare, încă nu știm cât de rapid va fi în comparație cu actualul Snapdragon 845.

Desigur, pentru ca un smartphone să ofere conexiune 5G trebuie să fie conectat la o rețea de telefonie mobilă care oferă acest serviciu și să aibă un modem compatibil.

Snapdragon 855 va oferi conexiune multi-gigabit, adică va fi compatibil și cu 5G, dar și cu 4G și LTE. Noul cip va include probabil și modemul 5G X50, care a fost deja anunțat.

Totodată, potrivit celor de la Qualcomm, noul procesor va avea un motor neural de trei ori mai performant decât cel pe care îl regăsim pe Snapdragon 845.

Asta înseamnă că vom observa funcții îmbunătățite la nivelul camerei foto, un asistent digital mai performant și o experiență de realitate augmentată îmbunătățită.

Totodată, viteza traficului de date la standard 5G va fi de cel puțin 10 ori mai mare ca în cazul 4G. Asta va însemna, spre exemplu, că vom putea descărca de pe internet un film întreg în doar câteva secunde.

Un alt avantaj al tehnologiei 5G va fi trecerea spre fotografii de calitate superioară, care se vor baza pe inovații în software, nu pe numărul de lentile sau de pixeli.

Astfel, pe viitor nu va mai conta la fel de mult câte camere foto are telefonul sau câți megapixeli au lentilele. Inteligența Artificială cu care este dotat telefonul va deveni mai importantă și va putea oferi fotografii de calitate mai bună.

Un exemplu în acest sens este telefonul Pixel 2, care are o singură cameră foto, dar poate face poze portret foarte bune, cu fundal blurat, datorită softului superior pe care îl are. O tehnologie similară regăsim și pe iPhone XR, dar și pe Pixel 3, care are modul Night Sight.

Noul procesor Snapdragon 855 va putea oferi aceste funcții și pentru clipuri video, nu doar pentru fotografii, cred experții.

Alte îmbunătățiri pe telefoanele care vor avea noul procesor vom regăsim la nivelul jocurilor, dar și la senzorul de amprentă integrat în ecranul telefonului, care pe viitor va fi ultrasonic, nu optic, cum este în prezent la Huawei Mate 20 Pro și la OnePlus 6T.
 

Share articol: