Luna trecută, Samsung a anunțat lansarea celui mai performant senzor pentru o cameră foto realizat vreodată, ISOCELL Bright HMX 1/1.33" de 108MP. 

Xiaomi va fi prima companie care va folosi această tehnologie revoluționară, cel mai probabil pe modelul Mi Mix 4 care se va lasa în luna octombrie. 

O nouă investigație realizată de XDA Developers și citată de GSM Arena a scos la iveală faptul că Xiaomi lucrează, de fapt, la patru telefoane diferite pe care își doresc să implementeze camera de 108MP. Acestea au numele de cod „tucana", „draco", „umi", și „cmi" și au fost dezvăluite prin intermediul magazinului de aplicații MIUI Mi. 

Aplicația oferă acum posibilitatea de a vizualiza fotografii de 108MP la rezoluție completă, dar doar pentru aceste patru dispozitive. De aici și presupunerea că toate vor integra senzorul de 108MP. În trecut, aceeași sursă a identificat două telefoane Xiaomi cu o camera pop-up pentru selfie, care s-au dovedit a fi Redmi K20/Mi 9T și Redmi K20 Pro/Mi 9T Pro.  

Ce este ciudat, însă, e faptul că sursele care au realizat relatarea au arătat că niciunul dintre cele patru telefoane nu este Mi Mix 4. Iar asta poate însemna fie că zvonurile referitoare la camera de 108MP au fost neîntemeiate, fie că Xiaomi lucrează la încă patru telefoane de acest fel, în viitorul apropiat. 

Sursa foto: GSM Arena

Share articol: