Producătorul coreean a lansat două noi modele de phablet, Galaxy Note 10 și Note 10 Plus.

Cu specificații impresionante și dimensiuni uriașe, noile dispozitive reprezintă un upgrade important față de predecesorul Galaxy Note 9, de anul trecut.

Pentru prima dată, Galaxy Note nu mai înseamnă un singur model de phablet, ci două, cu dimensiuni, specificații și prețuri diferite. Vorbim, de data aceasta, despre un telefon cu ecran de 6,3 inci și unul cu ecran uriaș, de 6.8 inci, ambele modele având display aproape complet fără margini.

Celebrul stylus care poate fi folosit cu Galaxy Note, S Pen, a fost îmbunătățit, astfel încât acum poate controla dispozitivul nu doar prin atingere, ci și prin gesturi de la distanță, asemeni unei „baghete magice”.

Specificațiile Galaxy Note 10 și Note 10 Plus

  • Ambele modele au ecran Dynamic AMOLED cu display tip Infinity-O, cu deja cunoscutele orificii în ecran pentru senzori și camera foto. Rezoluția este de 2280x1080 pixeli pentru Note 10, respectiv 3040x1440 pixeli pentru Note 10 Plus.
  • Ecranul emite mai puțină lumină albastră, astfel încât este mai puțin obositor pentru ochi, iar senzorul de amprentă este integrat în display.
  • La nivelul camerelor foto, Samsung a îmbunătățit sistemul de stabilizare a imaginii în timpul filmărilor, dar și modul în care softul camerei poate ajusta adâncimea imaginii.
  • Galaxy Note 10 are pe spate un modul foto triplu, cu senzori de 16MP (ultra wide), 12MP (wide) și 12MP (telephoto), iar camera frontală este de 10MP.
  • Galaxy Note 10 Plus are, pe lângă modulul foto triplu, un senzor DepthVision, care permite scanarea obiectelor din imagine și transformarea lor în cadre animate 3D.
  • O nouă schimbare este introducerea modului Night Vision și pentru camera frontală, astfel încât de acum putem face poze selfie mult mai bine și seara sau chiar noaptea.
  • Noile modele au o memorie de 8GB/12GB de RAM și 256GB sau 512 GB spațiu de stocare, iar Note 10 Plus este disponibil și într-o versiune cu conexiune 5G. Spațiul de stocare pentru acest model se poate extinde până la 1TB prin intermediul unui card MicroSD.
  • Bateria telefoanelor rezistă o zi întreagă și se poate încărca în doar 30 de minute. De asemenea, noile modele au sistem Wireless PowerShare, prin care pot încărca și alte dispozitive, precum Galaxy Watch sau Galaxy Buds.
  • Telefoanele au dimensiuni destul de mari. În cazul Galaxy Note 10 vorbim despre un telefon de 168 grame, cu dimensiuni de 71,8 x 151 x 7,9 mm, iar Galaxy Note 10 Plus are 196 grame și dimensiunile 77,2 x 162,3 x 7,9 mm. 

Deși sunt mari, dispozitivele sunt destul de subțiri și cu un aspect premium. Au un procesor foarte puternic, iar pentru a preveni supraîncălzirea aparatelor atunci când sunt foarte solicitate (de exemplu, în timpul jocurilor), Samsung a introdus un sistem de răcire pe bază de cameră de vapori care este de asemenea foarte subțire, astfel încât telefoanele își pot păstra un design ergonomic.

Prețul pentru noile telefoane pornește de la 4.499 lei pentru Note 10 cu 8GB de RAM și 256GB memorie internă și poate ajunge până la 5.699 lei pentru modelul Note 10 Plus cu 12GB de RAM și 512GB spațiu de stocare.

Share articol: