Cam jumătate din porțiunea destul de mică a Universului care nu e alcătuită din materie întunecată sau energie este, de fapt, un amestec de gaze care ar conecta galaxiile într-un fel de „rețea cosmică” arată un nou studiu care pune într-o lumină complet diferită porțiuni ale universului pe care lumea științifică nu le mai studiase până atunci.

Până acum, porțiunea de „materie barionică” ce alcătuiește până la 5% din structura Universului nu a fost luată în calcul. Cercetătorii de la mai multe instituții din Spania și SUA au detaliat descoperirile pe care le-au făcut într-un studiu publicat recent. În vreme ce 95% din Univers este alcătuit din materie întunecată și energie, materia barionică se referă la stele, planete, galaxii și tot ceea ce integrează acestea, inclusiv vietățile. Astronomii știau că este acolo, dar nu au putut până acum să-și dea seama exact ce conține aceasta, în afară de elementele clare de mai sus.

„Când începi să analizezi și îți dai seama că jumătate din această materie lipsește și, mai ales, că nu știi exact unde se află, realizezi că uneori lucrurile care par foarte clare ar putea, de fapt, să nu fie înțelese pe deplin”, a explicat pentru The Academic Times Jonas Chaves-Montero, coordonatorul studiului.

Pentru a identifica adevăratul conținut al materiei barionice, echipa a realizat o nouă metodă de analiză a fondului cosmologic de microunde (ce conține o parte din energia eliberată acum 14 miliarde de ani, în timpul Big Bang-ului, care se află încă în mișcare). Pe măsură ce acesta se deplasează, se distorsionează la interacțiunea cu materia.

Noua tehnică îmbină diferite hărți ale fotonilor care provin de la începuturile Universului, și mapări ale modificărilor de traiectorie a radiațiilor cu lungime mare de undă emise de corpurile cerești. Astfel, echipa a putut detecta semnalele de distorsiune ale materiei care interacționa cu undele în cauză și care, se pare, este gaz primordial – 75% hidrogen și 25% heliu.

Aceste gaze plutesc în afara câmpului conturat de forțele gravitaționale ale galaxiilor, arată simulările cosmologice. Cercetătorii explorează ipoteza că acestea ar forma structuri foarte întinse care conectează galaxiile, ca într-o pânză cosmică uriașă, tridimensională.

Ipoteza va trebui verificată și consolidată cu argumente, deoarece felul în care se propagă gazul nu a fost deocamdată măsurat cu precizie până acum. Totuși, această descoperire are potențialul de a clarifica harta Universului.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: