Imaginea a fost descoperită într-o zonă în care, în 2019, a fost găsită o pictură murală spectaculoasă a unei scene de vânătoare, datată ulterior ca fiind veche de 44.000 de ani.

Aceasta i-a uimit pe cercetători, în principal pentru că înfățișează un porc, lucru care trimite cu gândul la un întreg rol pe care porcii îl aveau deja în viețile oamenilor.

„Din câte cunoaștem, pictura descoperită în zona Leang Tedongnge este cea mai veche reprezentare artistică descoperită vreodată pe Pământ”, a scris cercetătorul Adam Brumm, de la Universitatea Griffith din Australia.

Din păcate, arta figurativă găsită în Indonezia nu ajută, totuși, la rezolvarea unei probleme controversate: momentul în care oameni moderni au ajuns în Asia de Sud-Est. Se cunosc multe detalii despre migrația timpurie a oamenilor și știm, de exemplu, că Homo Sapiens a plecat din Africa în urmă cu 200.000 de ani sau chiar mai mult, pe baza dovezilor găsite în Israel și în Grecia, însă nu știm încă momentul în care oamenii moderni au ajuns în Asia de Sud-Est, acesta fiind un subiect de dezbateri foarte aprins.

Unii cred că există dovezi conform cărora Homo Sapiens a ajuns în această regiune și în Australia în urmă chiar cu 70.000 de ani, dar alții susțin că un interval între 50.000 și 55.000 de ani este mai realist.

Ce putem spune însă, după cum afirmă cercetătorii, este că locuitorii moderni din Indonezia erau foarte preocupați de artă, dată fiind abundența de picturi rupestre și obiecte descoperite de-a lungul timpului. Iar porcii au fost o constantă în aceste scene vechi de zeci de mii de ani, fiind ilustrate mai multe ipostaze în care oamenii interacționau cu aceștia.

Sursa foto: Haaretz.com/Griffith University

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: