O planetă despre care cercetătorii credeau că nu poate exista ar putea schimba felul în care percepem formarea noilor astre.

Planeta este cunoscută oficial drept WASP-107b, iar oamenii de știință o consideră „super-pufoasă”, pentru că este mult mai puțin densă decât ar fi crezut vreodată că poate fi o planetă. Ea are aproximativ aceeași dimensiune ca Jupiter, dar este de 10 ori mai puțin densă, lucru care i-a făcut pe astronomi să o asemene cu vata de zahăr.

Descoperirea este una importantă mai ales din perspectiva implicațiilor majore pe care le poate avea în legătură cu înțelegerea felului în care planetele gigantice din gaz se pot forma, sugerând că ele pot apărea mult mai ușor decât se credea până acum.

Planeta este remarcabilă nu doar datorită dimensiunii ei neobișnuite, ci și datorită gravitației foarte reduse și strălucirii stelei sale, numite WASP-107. Acest detaliu permite studierea sa, dar și a atmosferei ei, într-un mod mult mai detaliat decât de obicei.

Cercetările au arătat că planeta este una dintre cele mai puțin dense descoperite vreodată, motiv pentru care oamenii de știință o și consideră una „super-pufoasă”, ca din vată de zahăr.

„Pentru WASP-107b, cel mai plauzibil scenariu este acela că planeta s-a format departe de steaua în jurul căreia gravitează, lucru care a permis gazului să fie suficient de rece în așa fel încât să formeze o entitate similară unei planete. Ulterior, aceasta a migrat către poziția sa actuală, prin interacțiunea cu alte corpuri cerești și forțe ale universului. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: