Cercetătorii au descoperit o planetă înghețată, care orbitează în jurul stelei lui Barnard, cea mai apropiată stea de Soare.

Conform studiilor, această exoplanetă gigantică ar putea găzdui forme de viață și se află la doar 6 ani-lumină de Pământ.

Potrivit astronomilor, planeta Barnard b este extrem de rece, temperaturile de aici fiind similare cu cele întâlnite pe luna lui Jupiter, Europa: în jur de -150 de grade Celsius. 

Planeta primește de la steaua ei doar 2% din doza de radiații care ajunge de la Soare pe Terra. Cu toate acestea, cercetătorii spun că ar putea avea un nucleu din fier sau nichel fierbinte și o activitate geotermală, care ar permite exitența vieții.

„Încălzirea geotermală ar putea susține viața sub suprafața sa, precum fac lacurile subterane din Antarctica”, afirmă astrofizicianul Universității Villanova, Edward Guinan, în cadrul Societății Americane de Astronomie (AAS) din Seattle, WA.

„Observăm că temperatura de suprafață a lunii reci a lui Jupiter, Europa, este similară cu cea de pe Barnard b. Pe Europa însă este posibil să existe un ocean lichid sub suprafața înghețată”, adaugă Guinan.

Planeta recent descoperită este considerată a fi stâncoasă și de cel puțin 3,2 ori mai mare decât Pământul. De asemenea, are o vârstă de aproximativ 9 miliarde de ani, mult mai mult decât cei 4,6 miliarde de ani, cât are Soarele nostru.

Planeta Barnard b orbitează Steaua lui Barnard, care este o o stea roșie pitică, la fiecare 233 de zile și se află la aproximativ aceeași distanță ca Mercur față de Soare.

Cu ajutorul noilor generații de aparate, cercetătorii vor putea chiar să observe în mod direct această exoplanetă, ca să afle detalii despre atmosferă, suprafață și posibilitatea de a susține viață.

Steaua lui Barnard este numită după cel care a descoperit-o în 1916, cercetătorul E.E. Barnard.

Share articol: