Numărul de adulți care suferă de demență s-ar putea tripla la nivel global, ajungând la circa 153 de milioane până în 2050, arată un studiu revoluționar realizat în acest domeniu. Experții au descris datele ca fiind șocante și au accentuat că e mai mult decât evident faptul că demența este o „amenințare majoră și în evoluție rapidă la adresa sistemelor de sănătate și sociale ale viitorului”, în toate comunitățile.

Cercetătorii din SUA au precizat că evoluția dramatică de la cele 57 de milioane de cazuri estimate în 2019 s-ar datora în principal creșterii populației la nivel global și îmbătrânirii. Totuși, câțiva factori de risc majori, precum obezitatea, fumatul și glicemia crescută, au și ei un impact în ceea ce privește această evoluție.

Îmbunătățirile în ceea ce privește sistemul global de educație ar putea reduce cazurile de demență cu 6,2 milioane până în 2050. Dar aceste progrese vor fi, cel mai probabil, reduse ca impact de efectele factorilor de risc amintiți mai sus.

Studiul realizat de Global Burden of Disease este primul din lume care oferă estimări de această natură pentru populația de 40 de ani și mai în vârstă, din 195 de țări de pe Glob. Descoperirile au fost publicate în Lancet Public Health.

Cazurile de demență vor crește în toate statele, cele mai îngrijorătoare evoluții fiind în nordul Africii și în Orientul Mijlociu (367%), dar și în estul Africii sub-sahariene (357%). Țările cu cea mai mare creștere proiectată sunt Qatar (1926%), Emiratele Arabe Unite (1795% și Bahrain (1084%).

Cele mai mici evoluții ale bolii ar părea să apară în țările bogate din Asia-Pacific (53%) și din Vestul Europei (74%). Japonia ar urma să fie statul cu cea mai lentă rată de evoluție a cazurilor de demență, cu o creștere de 27%.

„Trebuie să vedem o acțiune coordonată la nivel global, pentru a evita triplarea acestor numere. Demența nu afectează oamenii doar la nivel individual, ci distruge familii întregi, prietenii și legături cu oamenii dragi. Costul personal devastator merge mână în mână și cu un impact social și economic uriaș, fapt care ar trebui să determine guvernele din întreaga lume să facă mai multe pentru a-i proteja pe oameni acum, dar și în viitor”, a spus Hilary Evans, director executiv Alzheimer Research UK.

Demența este deja una dintre cauzele majore ce provoacă dizabilitatea umană și generează depenedență în rândul vârstnicilor, la nivel global, iar în 2019 a avut costuri estimate la 750 de miliarde de lire sterline.

Deși boala este una care afectează, în principal, vârstnicii, nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. 40% dintre cazuri ar putea fi prevenite sau întârziate prin reducerea expunerii la 12 factori majori de risc, precum lipsa educației, tensiunea ridicată, degradarea auzului, fumatul, obezitatea, depresia, inactivitatea fizică, diabet, izolare socială, consumul excesiv de alcool, poluarea aerului și rănile la nivelul capului.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: