La nivel mondial, speranța de viață s-a dublat în ultimii 200 de ani.

Accesul mai facil la serviciile medicale și descoperirea de noi tratamente eficiente au dus la o reducere semnificativă a mortalității, în special în rândul vârstnicilor.

Cel mai mult a crescut speranța de viață în statele cu o economie avansată, cum sunt Japonia, Statele Unite și țările din vestul Europei, scrie Live Science. Astfel, în aceste regiuni, numărul celor care ajung să aniverseze 100 sau chiar 110 ani a devenit tot mai mare.

Cunoaștem deja destul de mulți supercentenari, adică persoane care au trăit peste 110 ani: Geert Adrians-Boomgaard (110 ani și 4 luni), Margaret Ann Neve (110 ani și 10 luni), Delina Filkins (113 ani și 7 luni).

Recordul oficial de longevitate este deținut în prezent de franțuzoaica Jeanne Calment, care a murit în 1997, la vârsta de 122 ani și 5 luni.

În ultimii ani, statisticile au arătat o creștere deosebită a longevității în Danemarca. Principalul motiv, susțin cercetătorii, îl reprezintă sistemul de sănătate, care acordă o atenție deosebită îngrijirii bătrânilor.

Aceștia primesc ajutor în centre specializate, unde reușesc să rămână independenți și activi cât mai mult timp, spre deosebire de mediul pe care îl poate asigura familia.

Astfel, concluzia experților danezi este că oamenii vor putea trăi din ce în ce mai mult, dacă societatea va putea asigura bătrânilor o îngrijire cât mai bună, iar sistemul de sănătate va fi îmbunătățit.

Cel mai recent studiu despre longevitate a fost realizat de o echipă de cercetători de la University of Southern Denmark. 

În cadrul cercetării, experții au analizat date despre 16.931 de centenari (persoane care au trăit peste 100 de ani) din Suedia și Danemarca.

Anterior, un studiu care a inclus analizarea de date demografice din 41 de țări a sugerat că există totuși o vârstă maximă pe care o poate atinge un om și care nu va putea fi depășită niciodată: 125 de ani.

Share articol: