O nouă analiză a unor fosile descoperite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa - Valea Oltețului - demonstrează că pe teritoriul țării noastre au trăit mai multe specii preistorice.

Paleontologii de la Universitatea din Arkansas au cercetat din nou mai multe fosile din valea râului Olteț și au ajuns la concluzia că aici diversitatea speciilor era mult mai mare decât se credea inițial.

Astfel, în Pleistocen, adică acum 2 milioane de ani, pe teritoriul României trăiau specii de animale care nu fuseseră până acum identificate aici.

Printre acestea se numără o specie de maimuță foarte mare, o girafă cu gât scurt, rinoceri și feline cu colți sabie.

Siturile arheologice din Valea Oltețului au fost descoperite în anii 1960, în urma unor alunecări de teren provocate de defrișările masive din zonă.

Arheologii și paleontologii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță au început să studieze fosilele imediat ce acestea au fost descoperite.

Din păcate însă, în ultimii ani interesul cercetătorilor pentru această zonă s-a redus, mai ales că multe însemnări din trecut și multe fosile s-au pierdut.

Lucrurile au început să se schimbe însă din anul 2012, când o echipă de specialiști din România, SUA, Franța și Suedia a reluat cercetările în această zonă.

Paleontologii au continuat studiul pe teren, dar și în institutele unde au fost depozitate unele fosile. Ei au identificat astfel noile specii care au trăit aici, dar și rămășițe ale unor animale similare cu specii care există și în prezent, chiar dacă nu în România.

Spre exemplu, au fost descoperite fosile de struț, bizon, elan, cal și porc sălbatic. Cea mai interesantă descoperirea este o fosilă de pangolin, care confirmă existența acestei specii în Europa preistorică.

Pangolinul este în prezent cel mai traficat animal din lume, fiind considerat o delicatesă și vândut la prețuri uriașe pe piața neagră. În prezent, acest animal trăiește numai în Africa și Asia.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: