Un studiu recent realizat de specialiști de la Universitatea New York arată că Pământul are un anumit „puls” geologic, care se repetă la fiecare 27,5 milioane de ani.

Aceste pulsuri, care se manifestă prin catastrofe naturale de mari proporții, sunt rezultatul unor cicluri ale activității geologice din interiorul planetei noastre, dar au legătură și cu impacturile cu asteroizii.

Periodic, planeta noastră trece prin zone ale galaxiei în care există mai mulți asteroizi și mai multe comete, crescând astfel riscul unui impact devastator.

În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat date despre marile evenimente geologice petrecute în decursul a 260 de milioane de ani, care au inclus 89 de fenomene naturale majore, precum extincții în masă, erupții vulcanice devastatoare și modificări ale nivelului mării.

Ultimul „puls” de acest fel a avut loc în urmă cu 7 milioane de ani, prin urmare următorul va fi înregistrat peste aproximativ 20 de milioane de ani.

Acesta este primul studiu care arată că există o ciclicitate a dezastrelor naturale, prin urmare acestea nu au loc la întâmplare, scrie Daily Mail.

Cel mai cunoscut dezastru natural s-a petrecut acum 66 de milioane de ani și a dus la dispariția a 70% din speciile care trăiau pe uscat și în mări, printre care și dinozaurii. Cauza cataclismului a fost impactul cu o cometă sau cu un asteroid de mari dimensiuni.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: