Oamenii de stiinta au observat o anomalie surprinzatoare.

Cercetatorii au analizat stratul de zapada de pe Muntele Hunter, din Parcul National Denali, Alaska. In prezent cantitatea medie de ninsoare care cade aici este de 5,4 metri pe an. In comparatie, in anii 1800 cantitatea era de numai 2,4 metri pe an.

Prin urmare, ninsorile s-au dublat in ultimul secol, iar aceasta schimbare, aparent paradoxala, demonstreaza ca incalzirea climei duce la cresterea cantitatii de precipitatii din anumite regiuni.

Studiul a fost realizat de cercetatorii de la Universitatea Maine, Universitatea New Hampshire si Colegiul Dartmouth, scrie Daily Mail.

Initial, oamenii de stiinta au fost uimiti de rezultatele obtinute si au vrut sa le verifice de mai multe ori, ca sa fie siguri ca nu au gresit.

Apoi, si-au dat seama ca aceasta crestere a cantitatii de zapada este provocata de incalzirea oceanelor, care duc la un flux mai mare de aer cald si umed spre nord.

Acest fenomen provoaca de asemenea o intensitate mai mare a uraganelor. Un exemplu in acest sens este uraganul Harvey, care a inundat Houston in august si septembrie.

Share articol: