Oamenii de știință au observat că o arteră catre trecea temporar prin mijlocul brațelor noastre în timpul vieții intrauterice nu mai dispare la fel de frecvent cum se întâmpla în trecut. Astfel, tot mai mulți adulți prezintă o arteră în plus la nivelul brațelor.

Anatomistul Teghan Lucas a explicat că frecvența acestei artere în rândul adulților a făcut obiectul studiilor anatomice încă din secolul al XVIII-lea. Dacă în anii 1800 incidența era de aproape 10%, în cazul celor născuți spre sfârșitul secolului al XX-lea incidența a crescut la 30%.

Această arteră mediană se formează în timpul vieții intrauterine și transportă sângele spre mâinile noastre. Ea dispare de obicei după aproximativ 8 săptămâni, iar rolul ei este preluat de canalele radial și ulnar. Totuși, ea nu dispare la toate persoanele înainte de naștere, ba chiar continuă să funcționeze și după naștere, alimentând cu sânge antebrațul sau chiar mâna.

Cercetătorii susțin că dacă această tendință de creștere a incidenței prezenței acestei artere se menține constantă, până în 2100, toți indivizii vor ajunge să aibă această arteră în corp, fapt care arată că specia umană este încă în evoluție.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: