Pe 22 septembrie echinocțiul de toamnă a adus Pământului aproximativ 12 ore de lumină, 12 ore de noapte, dar și o rocă spațială de trei ori mai mare decât Statuia Libertății. 

Acest asteroid, numit 2021 NY1, a trecut aproape de planeta noastră, conform NASA, dar este încă privit drept un obiect Near-Earth (NEO), deoarece s-a aflat la aproximativ 310 milioane de kilometri de Soare. Adică a fost relativ aproape de Pâmânt la o distanță de 1,5 milioane de kilometri distanță. 

În timp ce asteroizii de acest fel nu reprezintă o amenințare pentru viața de pe Pământ, NASA monitorizează toate aceste obiecte zburătoare urmărind ca orbita lor să nu se schimbe în viitor, aducându-i mai aproape de o coliziune cu planeta noastră.

Studierea caracteristicilor NEO-urilor poate dezvălui, de asemenea, informații noi despre primele zile ale sistemului solar, deoarece majoritatea asteroizilor sunt fragmente stâncoase originare din acel moment.

Asteroidul 2020 QG a trecut cel mai aproape de planeta noastră fără ca acesta să ardă în atmosferă sau să lovească suprafața. Acesta s-a situat la o distanță de doar 2950 de kilometri deasupra Oceanului Indian anul trecut.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: