Una dintre dorintele cele mai mari ale umanitatii a fost mereu sa ii descopere pe marii descoperitori ai lumii. Toti ar vrea sa-l vada pe cel care a inteles pentru prima data cum se produce focul sau pe cel care care a inventat roata. Glumind putin, nu ati vrea sa-l vedeti pe cel “care-a pus carciuma-n drum”?, cum zice cantecul.

Dar sunt personaje istorice pe care le putem gasi in jurul nostru, au trait sau traiesc printrei noi, iar actiunile lor redefinesc lumea pentru totdeauna.

Fara el, lumea IT-ului ar fi fost astazi cu cel putin un deceniu in urma. Asta pentru ca intr-un timp in care unii nu stiau cum sa-si care hard-ul cu camionul, cativa au gandit un calculator revolutionar pe care sa-l poti baga in servieta.

Pentru cei care nu stiu cine a fost Bill Moggridge, e important sa le spunem ca el este responsabil pentru cateva dintre creditele pe care si le-au facut in ultimii ani si pentru obsesiile IT din casa si de la locul de munca.

Bill a avut inspiratia la varsta de 36 de ani sa inventeze unul dintre cele mai importante gadgeturi pe care lumea IT-ului le-a dat pana astazi, laptopul. Si, ca s-o nu mai lungim mult, el este inventatorul laptopului.


CINE ESTE BILL MOGGRIDGE

Nascut in 1943 la Londra, William Grant "Bill" Moggridge a fost dintotdeauna pasionat de designul tehnologic, fie ca vorbim de strabunicul laptopului, modelul Grid Compass, fie ca vorbim despre robotii medicinali.

Director la Muzeul National de Design din New York, scriitor, profesor si cofondator al companiei IDEO, Bill a studiat intre 1962 si 1965 la Colegiul de Arta si Design din Londra, pentru ca in 1965 sa se mute in orasul care a schimbat decenii la rand vietile a zeci de milioane de oameni, New York.

Acolo, in cel mai important oras din SUA, a reusit sa se impuna ca designer si a obtinut primul job la American Sterilizer Co, unde a realizata echipament medical. 4 ani mai tarziu, Bill a vrut sa aprofundeze in studii, astfel s-a intors la Londra, unde a urmat tipografia si comunicatiile.

S-a intors in Stele Unite in 1979, unde si-a deschis ID Two, in Palo Alto, California, unde a avut ca prim client pe GRiD Systems, ce avea sa-i schimbe viata.


CUM ARATA STRABUNICUL LAPTOPULUI: GRID COMPASS

In 1979, Bill Moggridge a decis sa schimbe imaginea calculatorului clasic. A vrut ceva mai mic, compact, usor de manevrat si util pentru oamenii care se deplaseaza mult.

Astfel, in acel an a aparut si Grid Compass, mai exact primul laptop inventat vreodata. Un Intel 8086, pliabil, dotat cu un ecran plat cu un display de 320x240 pixeli, cu o tastatura, cu o memorie de 340KB si un modem de 1,200 bit/s.

Cu un pret de 8150 de dolari (!!!), Grid Compass a fost folosit de catre astronautii de pe Racheta Discovery in 1985.


MOSTENIREA LUI BILL

Zeci de ani, inventia lui Bill Moggridge de la sfarsitul anilor 70 a continuat sa influenteze lumea IT, sa redefineasca evolutia calculatoarelor si a laptopurilor si sa-l transforme pe acest barbat nascut in Londra intr-un urias al domeniului.

Din nefericire, in data de 8 septembrie a acestui an, Bill Moggridge a murit la varsta de 69 de ani, dupa o lupta crunta cu cancerul.

Share articol: