Cand ceva pare prea frumos sa fie adevarat, probabil chiar este!

In ultimele zile au aparut informatii ca jocul Pokemon Go va fi urmat de catre o versiune cu personajele si creaturile din Harry Potter! Iar vestea a fost primita cu mult entuziasm de catre fanii cartilor lui JK Rowling, peste 40.000 de oameni semnand petita Accio Harry Potter Go: Vrem versiunea Harry Potter pentru Pokemon Go!

Iar totul parea sa devina realitate dupa ce JTHX News l-a citat pe unul dintre principalii dezvoltatori de la Niantic spunand: "Am cumparat drepturile pentru aplicatie. Cererea pentru acest titlu este incredibila asa ca am zis sa incercam. Daca totul merge cum trebuie, vom avea o lansare la inceputul lui 2017, dar este prea devreme de estimat acum" ar fi spus acesta.

Numai ca JTHX News nu este o organizatie media reala! Site-ul contine doar reclame si stiri ireale. Cu toate astea, nu a durat mult pana cand presa internationala anunta ca Harry Potter Go va deveni realitate. In acest moment, nu exista niciun demers in acest sens, scrie Telegraph.

Share articol: