Candy Crush Saga dezvoltat de King a ajuns #1 in categoria jocuri pe platformele mobile si este constant in top 3 aplicatii pentru dispozitive mobile, dupa ce recent a ajuns aplicatia #1 pe Facebook, depasind Zynga. Candy Crush Saga si Bubble Witch Saga, joc dezvoltat si testat integral de romanii de la studioul King Bucuresti, sunt primele si singurele jocuri sincronizate in totalitate intre platfomele Facebook si iOS sau Android.

La inceputul lunii aprilie, King a depasit Zynga in topul dezvoltatorilor de jocuri pentru platforma Facebook. Conform Inside Social Games, Candy Crush Saga a inregistrat peste 45.5 milioane de utilizatori activi lunar si peste 15 milioane de utilizatori activi zilnic, ajungand pe locul #1 in topul aplicatiilor pe Facebook.

Platformele mobile reprezinta un pilon important pentru King datorita popularizarii smartphone-urilor si tabletelor in toate categoriile de public. De aceea, dezvoltatorul aduce jocurile exact acolo unde si le doresc utilizatorii: oriunde si oricand. Principalul diferentiator dintre King si concurenta este sincronizarea perfecta intre platforme, iar acesta este viitorul jocurilor sociale.