Așteptat de toată piața de gaming, PS5 este unul dintre cele mai „fierbinți” subiecte ale momentului. 

Luna ianuarie a trecut, iar Sony nu a făcut niciun anunț oficial, iar cea mai nouă dată de lansare acum este finalul de februarie.

Cum invitațiile pentru un viitor eveniment nu au fost trimise încă, iar Sony refuză să vorbească foarte mult despre acest subiect, tema PS5 este dominată mai mult de speculații.

Potrivit BGR.com, Sony ia în calcul să schimbe modul în care funcționează jocurile pe consola sa. Astfel, pentru cei care sunt pasionați exclusiv de jocurile multiplayer online, Sony vrea să le ofere posibilitatea de a instala doar acest modul de joc, ajutându-i să nu ocupe la fel de mult spațiu pe hard.

Noua consolă promite să ofere o experiență vizuală mult mai bună, ceea ce înseamnă că va suporta discuri de peste 100GB, astfel că jocurile viitoare vor ocupa mult mai mult spațiu decât am avut pe PS4. 

O noutate importantă pentru PS5 va fi viitorul SSD de 1TB onboard, ultimele informații vorbind despre spațiu de stocare chiar și de 2 TB. Trecerea de la HDD la SSD, deși va oferi viteze mult mai mari, ar putea veni la pachet cu un preț mai mare pentru cumpărătorul final, aceste harduri fiind în continuare mai costisitoare.

Prețul final pentru o consolă PlayStation 5 ar putea fi de 499 dolari, potrivit ultimelor informații publicate de sursa citată.

Share articol: