Prezentarea noului model vine după 6 luni de așteptări, timp în care fanii și experții au tot discutat despre așa-numitul Proiect Scarlett.

Din păcate, așteptarea nu s-a terminat încă, pentru că Series X va putea fi cumpărat abia spre sfârșitul anului viitor și încă nu am aflat cât va costa, scrie Daily Mail.

Microsoft a prezentat consola în cadrul unui eveniment organizat la Los Angeles. Ca design, consola va fi radical diferită de modele anterioare: cutia nu va fi plată, ci înaltă, cubică, ca o unitate centrală a unui PC.

De asemenea, producătorul îi asigură pe fani că noul model va fi mult mai performant, iar Series X va fi cea mai puternică și rapidă consolă lansată vreodată de Microsoft, a anunțat Phil Spencer, de la Xbox.

O altă veste bună este că noua consolă va fi compatibilă cu mii de jocuri vechi, prin urmare gamerii vor putea să se bucure în continuare de jocurile lor favorite, pe care le au de ani de zile. De asemenea, Xbox Series X va avea un controller wireless nou, mult mai ergonomic.

Noua consolă va fi lansată împreună cu două jocuri noi, „Halo Infinite” și „Senua's Saga: Hellblade II”. Series X va putea rula jocuri la rezoluție 4K și chiar 8K, iar procesorul va fi mult mai rapid, astfel încât nu vor mai exista momente de „încărcare a jocului”.

Finalul anului 2020 se anunță foarte interesant pentru gameri, pentru că tot atunci Sony vrea să lanseze noua sa consolă, PlayStation 5.