Jumping Electron sau Electronul saltaret este un joc disponibil de astazi in Google Play.

Cum ar fi sa tii in mana electronii si sa ii comanzi cum vrei pentru a porni aparatul de radio sau tonomatul? Asta te invata sa faci un nou joc romanesc, Jumping Electron, disponibil gratuit incepand de astazi in Google Play. Este opera celor de la Finmouse, o firma de software din Cluj-Napoca.

Cei care descarca aplicatia vor ghida un electron saritor pe pista, ocolind obstacolele si pastrand nivelul de energie pentru a atinge tinta finala si a pune in functiune aparatura electronica. Grafica este retro.

Primul joc al seriei, Electronic Age, reinvie pe smartphone-uri aparatura electronica a perioadei interbelice, mijlocul secolului al XX-le. Transformatoare, diode, lampi si radiatoare devin obstacle pe o pista in interiorul unui Radio sau a unui Tonomat. Pista va continua cu alte 40 de nivele in interiorul unui TV si a unei Centrale Telefonice.

Jocul, din categoria arcade casual, poate fi controlat cu ajutorul senzorilor cu care este dotat smartphone-ul si prin atingerea ecranului.

"Ne-am propus sa realizam un joc casual, usor de jucat oriunde si oricand. Am venit astfel cu idea de a concentra gameplay-ul in jurul unei bile, un concept simplu, astfel incat playerul sa se concentreaza pe experienta de joc. Am decis sa fim mai creativi in ceea ce priveste conceptul de bila si sa prezentam povestea unui Electron care salveaza situatia", spun clujenii. Dezvoltarea jocului a durat 3 luni si jumatate, iar echipa a fost formata din 4 gameri inraiti: un game designer, un programator, un concept artist si un modelator 3D.

Jumping Electron a fost creat folosind platforma de programare Unity 3D, concept art creat exclusiv pentru acest joc si modelare 3D in Blender.

La posesorii de iPhone-uri jocul va ajunge la sfarsitul acestei luni. Mai multe detalii pe www.jumpingelectron.com, dar si pe paginile oficiale de Facebook, Twitter si Google+.

Share articol: