Am intrat în era razboiului dintre console, acolo unde Sony și Microsoft se luptă pentru supremație. Ambii mari producători au dezvăluit mai multe detalii despre viitoarele lor produse, iar informațiile sunt cu adevărat interesante.

În timp ce Microsoft a prezentat Project Scarlett, proiectul viitoarei console care va fi de patru ori mai puternică decât Xbox One X, Sony se laudă cu Play Station 5, o consolă pe care o va lansa anul viitor.

Ambele console vor avea CPU și GPU de la AMD, ceea ce înseamnă că marile diferențe între ele vor fi la alte capitole.

Spre exemplu, cei de la Microsoft au anunțat că titlurile de pe Game Pass vor fi accesibile și pentru PC pentru 9.99 dolari pe lună, în timp ce perioada de teste gratuită pentru xCloud va începe din luna octombrie.

Aceste servicii vor aduce în față titluri care altădată au fost disponibile exclusiv pentru Xbox, astfel reușind să atragă și alți jucători de pe piață, inclusiv de la Sony.

O astfel ce mișcare ar putea schimba comportamentul jucătorilor de pe console, de foarte multe ori loiali unui singur brand.

Foto: Inverse