Pentru cei care fac grafica sofisticata, se justifica o investitie mare intr-un laptop. Daca folosesti, insa, calculatorul pentru a sta pe Messenger si pe Facebook, pentru a vedea filme si a scrie documente Word sau Excel, n-are sens sa dai o suma colosala. Pentru stat pe net, nu se vede diferenta intre un procesor AMD sau Intel Celeron si unul i3 sau i5.

In plus de asta, nu toata lumea dispune de 3.000 RON pentru cumpararea unui calculator. Pentru elevi si studenti, de exemplu, suma este greu de strans. Din fericire pentru cumparatorii cu buget restrans, exista in magazinele de profil laptopuri ieftine, cu specificatii mai bune decat ati putea crede.

Noua ne-au sarit in ochi 3 modele, insa incurajam comunitatea yoda.ro sa vina si cu alte propuneri. Numarul laptopurilor bune la pret mic a crescut si continua sa creasca.

 

Acer Aspire 5250

Aspire 5250 este un laptop ieftin si bun, de 15,6 inch, dedicat celor care nu ar da 3.000 de lei pe un supercomputer care pana la urma tot se va demoda. Calculatorul are un procesor AMD dual-core la 1,3 Ghz care ii permite sa ruleze fara stres programe, filme si orice isi mai doreste utilizatorul. Vine cu o memorie RAM de 2 GB, iar HDD-ul este destul de mare: are 320 GB si functioneaza la 5400 rpm. Producatorul sustine ca acest model rezista 4 ore si jumatate fara sa il alimentezi de la priza, cu conditia ca bateria sa fie incarcata full.

Placa video, AMD Radeon, este integrata. Cei care tasteaza des cifre trebuie sa stie ca laptopul vine cu bloc numeric in tastatura. Aspire 5250 este dotat si cu o camera web de 0,3 MP, care se descurca binisor la apelurile video. La capitolul minusuri trecem greutatea destul de mare, de 2,6 kg.

Laptop Acer se gaseste in magazinele online la 1200-1350 lei. Vine si cu o geanta cadou, daca il comanzi de pe anumite site-uri.

 

HP 635

Si cei de la HP, renumiti pentru laptopurile lor de calitate, au produs un model foarte bun, la pret redus. HP 635, de 15,6 inch, are tot un procesor AMD dual-core la frecventa 1,6 Ghz, ecran HD, 2 GB  RAM, HDD de 320 GB si o autonomie destul de mare, de pana la 5 ore. Adica tot ce ii trebuie unui student. 635 pare un laptop bun si pentru petreceri, pentru ca tastatura este rezistenta la apa. Unde mai pui ca are si camera web de 0,3 MP.

La defecte am putea trece boxele stereo destul de modeste si lipsa porturilor USB 3.0. Si acest laptop cantareste destul de mult: 2,5 kg, deci nu e pentru utilizatorii foarte mobili.

HP 635 se gaseste in magazinele online la preturi de 1300-1450 lei, bani in care intra si geanta.

 

Asus X54CA

Alegerea noastra numarul unu in categoria laptopuri cu bani putini ramane insa Asus X54CA, care vine cu procesor Intel Celeron dual-core B815 la 1,6 Ghz si placa grafica Intel HD Graphics. Display-ul cu LED-uri si difuzoarele Altec Lansing care pot reda sunetele la o calitate foarte buna sunt alte doua plusuri care merita luate in seama. Pe langa toate acestea, tehnologia IceCool face ca experienta PC sa fie racoroasa si confortabila, chiar si in timpul sesiunilor lungi de lucru.

Laptopul are 2GB RAM si un HDD de 320 GB. Touchpad-ul inteligent distinge diferenta dintre contactul cu palma si cel cu degetul, pentru a preveni miscarea cursorului in timpul tastarii, perfect pentru cei care nu prea sunt atenti in timp ce stau la computer. Porturile USB 3.0 sunt incluse, pentru ca notebook-ul sa poata atinge viteze de transfer de zece ori mai mari decat in cazul USB 2.0.

ASUS X54C se gaseste in magazinele online la preturi intre 1300 si 1500 lei.

Foto: phys.org