Lenovo Yoga 3 Pro beneficiaza de o reclama agresiva inaintea lansarii. Lenovo isi ataca in reclama concurentul direct, Macbook Air. 

Yoga 3 Pro se lauda ca este mai subtire decat Macbook Air cu 4 mm. Apoi ironizeaza faptul ca ultrabook-ul produs de Apple nu are touchscreen. In fine, Lenovo se lauda si cu modurile in care poate fi folosit Yoga Pro 3: poate fi asezat sub forma de "cort" sau "indoit" la 180 de grade, astfel incat sa se transforme intr-o tableta.

Ce "uita" sa precizeze Lenovo este diferenta de pret dintre cele doua. Astfel, in SUA, Macbook Air pleaca de la 899 de dolari, in timp ce Lenovo Yoga Pro 3 incepe de la 1.300 de dolari, aproape 50% in plus! 

Lenovo a inceput sa preia precomenzi pentru Yoga Pro 3 la sfarsitul lunii octombrie. Modelul este disponibil in trei culori, argintiu, auriu si portocaliu.