Reusters a facut anuntul.

Samsung se afla in negocieri cu cei de la BlackBerry pentru a cumpara compania din Canada pentru suma de 7.5 miliarde de dolari, anunta cei de la Reuters. Conform acestora, membrii executivi de la Samsung si BlackBerry s-au intalnit saptamana trecuta pentru a analiza o intelegere si acum lucreaza cu consultantii pentru a vedea daca si cum ar putea afacerea sa ajunga la un final.

Se spune ca oferta celor de la Samsung ar fi fost de la 13.35 de dolari la 15.49 de dolari pe actiune, ceea ce reprezinta cu cel putin 38% mai mult din pretul actual al actiunilor BlackBerry. Chiar daca cei de la BlackBerry nu mai reprezinta o forta pe piata telefoanelor mobile in acest moment, compania are un portofoliu bogat de brevete, atat hardware, cat si software, iar Reuters scrie ca acesta este principalul motiv pentru care cei de la Samsung vor ca aceasta achizitie sa aiba loc.

In urma anuntului unei posibile intelegeri cu Samsung, actiunile BlackBerry au sarit pana la 30% miercuri. In noiembrie 2014, Samsung si BlackBerry au semnat o intelegere pentru a integra BlackBerry Enterprise Server 12 in platforma de securitate a celor de la Samsung, KNOWX, pe anumite telefoane si tablete Galaxy.

Cei de la BlackBerry au emis un comunicat in care au negat negocierile cu Samsung: "BlackBerry este constienta de existenta unor anumite rapoarte de presa publicate astazi (miercuri) in legatura cu o posibila oferta Samsung de a cumpara BlackBerry. BlackBerry nu a inceput discutiile cu Samsung pentru orice oferta posibila de cumparare a BlackBerry. POlitica noastra este de a nu comenta zvonurile si speculatiile si nu intentionam sa mai comentam suplimentar pe subiect".

Ramane de vazut daca afacerea dezvaluita de Reusters se va concretiza. Actiunile celor de la BlackBerry au scazut dupa ce compania a negat negocierile.

UPDATE: Cei de la Samsung au negat si ei posibila achizitionare a celor de la BlackBerry. Totusi, se pare ca cei de la Reuters au avut la dispozitie documente care certificau negocierile. BlackBerry detine aproximativ 44.000 de patente estimate la 1.43 miliarde de dolari in august 2014.

Share articol: