Analistul TF International Securities, Ming-Chi Kuo, arată că posibilitatea este una reală, în special în contextul actual în care producătorul chinez este obligat să renunțe la componentele și serviciile asigurate de colaboratorii americani. Cele mai recente restricții sunt acelea referitoare la faptul că Huawei nu are opțiunea de a-și realiza intern procesoare Kirin și nici pe aceea de a achiziționa aceste componente de la companii precum Qualcomm sau MediaTek.

Motivul este acela că majoritatea partenerilor Huawei din industrie utilizează tehnologie de origine americană, iar pentru a colabora cu producătorul chinez după data de 15 septembrie ar trebui să aplice pentru o licență specială. De fapt, MediaTek este una dintre companiile care au aplicat deja pentru o astfel de derogare, în așa fel încât să obțină în timp util permisiunea guvernului SUA pentru a livra componentele necesare și după jumătatea lunii septembrie.

În acest context, Kuo este de părere că, deși Huawei ar putea cumva să procure componentele necesare smartphone-urilor și după expirarea termenului dat de Statele Unite, competitivitatea și cota sa de piață vor avea de suferit, pe termen lung.

În al doilea trimestru al acestui an, Huawei a depășit Samsung și a devenit producătorul numărul 1 de pe piața globală a telefoanelor mobile. În 2021, însă, analiștii estimează că vânzările companiei vor scădea cu aproape 75%. Huawei a setat standarde înalte în ceea ce privește componentele pe care le include pe telefoanele sale flagship, iar dacă producția se reduce întregul lanț de aprovizionare ar putea fi afectat.

Kuo susține că cel mai optimist scenariu este acela în care cota de piață a Huawei va scădea, iar cel mai sumbru se referă la ieșirea completă de pe piața de smartphone-uri. Un raport apărut în presă anterior arată că producătorul chinez va pierde 30% din cota internă de piață în fața altor companii rivale, în cazul în care se mențin actualele restricții. Cei care vor profita cel mai mult de pe urma acestei situații vor fi, probabil, Apple, Oppo, Vivo și Xiaomi. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: