E2 JUMP e prezentat ca un smartphone cu design tineresc si standard IPX5.

Allview, brandul de smartphone-uri si tablete prezent pe piata din Europa de peste 10 ani, lanseaza astazi E2 JUMP, smartphone cu standard IPX5 ce ofera protectie impotriva apei. Smartphone-ul dual-SIM cu display IPS de 4,5” are 2 difuzoare frontale cu auditie stereo, ce redau sunetul clar si puternic.

“E2 JUMP este alegerea potrivita pentru tinerii activi, sportivi si aventurieri. Smartphone-ul se remarca atat prin performanta sa cat si prin design-ul nonconformist si rezistenta la apa”, a declarat Managerul General al companiei, Lucian Peticila.

E2 JUMP are un design urban ce va scoate mereu in evidenta detinatorul acestuia, prin contrastul culorilor VerdePlinDeViata si negru. Ce il recomanda pentru tinerii dinamici este rezistenta la ploaie, stropi de apa si zapada, fiind bine capsulat, facandu-l telefonul ideal pentru momentele pline de adrenalina.

Smartphone-ul are un display IPS de 4,5” ce ofera un unghi larg de vizualizare si imagini in culori naturale. Tehnologia Full Lamination utilizata la constructia ecranului elimina spatiile dintre LCD si sticla, asigurand imagini clare si luminoase si un consum redus de energie. Sunetul este redat stereo de catre cele doua difuzoare frontale.
Device-ul ruleaza sistemul de operare Android™ 4.4, KitKat® si este sustinut de un procesor Quad Core cu frecventa de 1,3 GHz si 1GB memorie RAM. Memoria Flash de 8GB poate fi completata de un card microSD de pana la 32 GB pentru un spatiu de stocare suficient.

Pentru imortalizarea momentelor importante, telefonul pune la dispozitia utilizatorilor doua camere foto, camera principala avand 5MP cu Autofocus. Mai mult, telefonul dispune de multe alte functii cum ar fi Gesture Shot, Face Beauty pentru portrete reusite, HDR pentru o expunere corecta a fotografiei, Eraser pentru stergerea elementelor in miscare si filmare in format FullHD. Bateria de 2000 mAh ofera autonomie de pana la 8 ore in convorbire si pana la 8 zile in stand-by.

Smartphone-ul E2 JUMP este disponibil incepand de astazi pe baza de precomanda la pretul de 599 lei. Pentru mai multe detalii, va invitam sa consultati pagina de prezentare a produsului de pe website-ul companiei, www.allview.ro.

Share articol: