Ketchuppp ar putea deveni mai tare ca Facebook! Dezvoltatorii aplicatiei vor sa rezolve una din marile probleme cauzate de retelele de socializare.

Petreci prea mult timp pe Facebook sau Twitter, in loc sa te intalnesti cu prietenii in realitate? Incepi sa vezi ca telefonul nu mai suna atat de des si nu prea mai iesi in oras? E marea problema a adolescentilor de azi, care prefera sa stea pe retelele de socializare, sau sunt dependenti de smartphone, in dauna intalnirilor directe cu prietenii.

La asta s-au gandit si niste americani, care propun o solutie simpla. Culmea, antidotul la Facebook e tot un fel de retea sociala. Ketchuppp are insa cu totul alt rol: te anunta cand unul dintre prietenii tai se afla prin apropiere, in cazul in care vrei sa te intalnesti cu el. Am putea-o numi o retea sociala bazata pe proximitate.

Spre deosebire de aplicatii precum Circle sau Highlight, Ketchuppp nu transmite catre ceilalti utilizatori locul in care te afli. Iti foloseste contactele din agenda si te anunta cand unul dintre prietenii tai e prin apropiere. Cu conditia ca si ei sa aiba instalata aceasta aplicatie.

Olandezii au venit cu ideea asta anul trecut. Au reusit sa stranga 300.000 de euro pentru dezolvarea ei, iar acum Ketchuppp e disponibil atat pe iOS cat si pe Android. “Ideea noastra a fost sa facem nu o aplicatie activa ci… reactiva. Ketchuppp nu se conecteaza in niciun fel la celelalte retele sociale. Doar te incurajeaza sa te intalnesti pe bune cu cei pe care ii ai in agenda telefonului”, spun dezvoltatorii aplicatiei.

Asta inseamna ca iti poti face cont simplu, cu ajutorul adresei de mail si scapi de corvoada de a-ti aduce tot bagajul de “prieteni” de pe Facebook, Twitter sau Google+. Totodata, Ketchuppp tine si la intimitatea ta, prin faptul ca doar te informeaza cand unul dintre prietenii tai e prin apropiere, fara a-I dezvalui locul in care te afli, daca nu doresti . Daca chiar vrei sa il vezi, ii poti da un simplu telefon.

“Stim cate beneficii aduce social media, dar mai cunoastem si punctele slabe”, spun creatorii Ketchupp, care au ramas mirati de numarul mare de oameni ce au inceput sa dezvolte dependenta sau sa devina stresati. Olandezii promit ca nici nu isi vor obosi utilizatorii cu reclame. Vor sa faca profit prin simpla sugestie a unor baruri sau cafenele unde utilizatorii Ketchuppp se pot intalni.

Share articol: