Telefonul va apărea pe piață chiar în această lună, confirmand astfel detaliile apărute de-a lungul timpului în diverse rapoarte de profil. Specificațiile nu sunt cunoscute deocamdată, lucru care face modelul și mai interesant.

Atunci când s-a lansat Asus ROG Phone 2, anul trecut, acesta a fost considerat unul dintre cele mai bune telefoane de gaming făcute vreodată, așa că ROG Phone 3 are o misiune grea, dacă vrea să detroneze iterația anterioară.

Potrivit unui eveniment publicat de Asus, acest model care va aduce o nouă perspectivă va fi lansat oficial pe 22 iulie. 

Referitor la specificații ROG Phone 3 ar putea avea o listă hardware guvernată de un procesor Snapdragon 865 Plus, o baterie de 6.000 mAh și până la 16 GB RAM. De asemenea, există posibilitatea integrării unei camere principale de 64MP, a unui senzor de amprentă încorporat în ecran, dar și întoarcerea logo-ului RGB de pe spate.

Pentru gameri, ar putea exista, însă, și câteva nemulțumiri. De exemplu, un raport TENAA sugerează că modelul nu va avea o mufă de căști de 3,5mm, scriu cei de la Android Authority. 

Mai avem ceva de așteptat până la o confirmare fermă a acestor specificații și a prețului, dar dacă ar fi să ne luăm după ROG Phone 2, viitorul model va costa cel puțin 899 de dolari.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: