Este de asteptat ca Nokia sa prezinte la sfarsitul acestei luni trei smartphone-uri. Anuntul ar putea fi facut cu ocazia Mobile World Congress, ce va avea loc la Barcelona, intre 27 februarie si 1 martie 2012.

Producatorul finlandez va prezenta cel mai probabil: Nokia Lumia 610, Nokia 808 PureView si o versiune globala pentru Nokia Lumia 900. Lumia 610 va completa seria modelelor cu Windows Phone 7.5 Mango, dar va avea un pret mult mai mic.

Nokia Lumia 900, lansat pentru AT&T in ianuarie la Las Vegas cu ocazia CES 2012, ar putea fi relansat la nivel international. Lumia 900 are acelasi design minimalist din policarbonat ca si Lumia 800, insa are un display mai mare de 4,3 inch. Nokia ar putea prezenta si o versiune de culoare alba pentru Lumia 900.

Cel mai asteptat model ar putea fi Nokia 808 PureView, un smartphone cu o camera cu caracteristici performante. 808 PureView ar putea fi succesorul celebrului model Nokia N8, ce are o camera de 12 megapixeli cu distanta focala de 5,9 mm, diafragma F2.8, zoom 2x, blit Xenon si lentile Carl Zeiss. Un designer pasionat de tehnologie, Brian MFB, a realizat o macheta pentru Nokia 808 PureView.

     

Sursa: pocketnow.com