Huawei ar fi interesat sa preia Nokia pentru a deveni cel mai mare producator de smartphone-uri la nivel mondial, a declarat un director din cadrul grupului chinez, citat de Financial Times.

"Luam in calcul astfel de achizitii. Poate ca o fuziune ar putea oferi sinergii, dar totul depinde de dispozitia Nokia. Noi suntem deschisi", a declarat la Londra Richard Yu, presedintele diviziei Huawei de produse destinate consumatorilor.

Huawei a prezentat marti seara, la Londra, modelul Ascend P6, cu sistem de operare Android, care cu o grosime de 6,18 milimetri este cel mai subtire smartphone aparut pana in prezent.

Desi nu a preluat nicio companie mare, Huawei a devenit al treilea mare producator de smartphone-uri la nivel mondial.

Surse apropiate grupului au indemnat la prudenta, deoarece in prezent nu este discutata nicio tranzactie semnificativa.

Comentariile lui Richard Yu subliniaza insa progresele rapide reusite de companie si ambitia de a ataca pozitiile Samsung Electronics si Apple, liderii pietei smartphone.

Yu anticipeaza ca piata se va consolida, urmand sa se stabilieze in jurul a 3-4 companii mari.

De asemenea, el a afirmat ca platforma Microsoft Windows Phone, utilizata de Nokia si regasita de asemenea pe unele modele Huawei, este "slaba". Majoritatea smartphone-urilor Huawei utilizeaza sistemul de operare Android dezvoltat de Google.

"Este dificil de anticipat daca Windows Phone va avea succes - are o cota de piata foarte mica. Sistemul este slab, dar necesita achizitionarea unei licente. Asta nu este bine. Android este gratis", a afirmat executivul Huawei.

Huawei investeste masiv in tehnologie de ultima generatie pentru a rivaliza modelele de top de pe piata. Ascend P6, prezentat marti la Londra, reprezinta cea mai ambitioasa lansare efectuata vreodata de Huawei pe petele occidentale. Smartphone-ul are specificatii tehnice apropiate celor mai recente gadget-uri de la Samsung sau Apple, insa va fi disponbil la un pret mai mic.

Share articol: