Vezi tot ce s-a intamplat la lansarea noului flagship Samsung.

LIVE TEXT:

21.01 S-a incheiat evenimentul Samsung! Am vazut noile Galaxy S7 si Galaxy S7 Edge, noul Gear 360 si l-am vazut si pe Mark Zuckerberg!

20.59 "In ultimul an am lucrat pentru a face din Facebook cea mai buna platforma pentru clipurile la 360 de grade" a mai spus Zuckerberg, dezvaluind ca utilizatorii de Gear VR s-au uitat la peste 1 milion de ore de video in total.

20.55 "Gear VR este de departe cea mai buna experienta pentru VR pe mobil. Si asta pentru ca ea combina cel mai buna hardware de la Samsung si cel mai bun software de la Facebook" spune Zuckerberg. "Exista deja mai bine de 200 de jocuri si aplicatii in Oculus Store pentru Gear VR".

20.51 Aparitie surpriza la eveniment - Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook! Acesta anunta un parteneriat intre compania si Samsung pentru realitatea virtuala

20.45 Samsung anunta o noua camera care filmeaza la 360 de grade - Gear 360

Samsung Electronics Co. Ltd lanseaza Samsung Gear 360, o camera ce le permite utilizatorilor sa inregistreze, sa vada si sa isi impartaseasca experientele preferate, prin imagini si filme realizate la 360 de grade. Gear 360 a fost dezvoltata pentru a-i insoti pe utilizatori in vacante, calatorii, in cadrul ceremoniilor festive sau diferitelor activitati, oferindu-le posibilitatea de a-si inregistra experientele. Noua camera foloseste tehnologia de ultima generatie Samsung Galaxy pentru ca utilizatorii sa poata deveni creatorii propriului continut de realitate virtuala de care sa se bucure prin intermediul Gear VR.

„Samsung continua sa depaseasca limitele experientei mobile dincolo de smartphone,” spune DJ Koh, presedintele Mobile Communications Business, Samsung Electronics. „Dupa lansarea de anul trecut a dispozitivului Gear VR, Gear 360 stabileste noi standarde pentru continutul captivant, oferind o experienta vizuala care simplifica inregistrarea si partajarea celor mai importante momente ale vietii.”

Design compact si performanta imbunatatita

Samsung Gear 360 dispune de doua obiective fisheye, fiecare fiind echipat cu senzori de imagine de 15 megapixeli, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de inregistra filme la 360 de grade cu o rezolutie mare (3840 x 1920), dar si fotografii cu o rezolutie de 30 de megapixeli. De asemenea, utilizatorii pot filma sau fotografia imagini la 180 de grade folosind doar un singur obiectiv. Dezvoltat pentru a fi folosit in orice moment al zilei, Gear 360 dispune de lentile luminoase cu apertura F2.0, ce permit realizarea unor imagini clare sau filmari panoramice, chiar si in conditii de luminozitate scazuta.

Având o carcasa usoara, compacta si un design sferic, Gear 360 ofera un plus de mobilitate pentru activitati in aer liber sau in interior. Camera este completata de un trepied usor de utilizat si este compatibila cu o gama extinsa de accesorii existente pe piata in acest moment.

Experienta Galaxy

Samsung continua sa stabileasca noi standarde in domeniile hardware, software si ale serviciilor, pentru a crea dispozitive care sa imbunatateasca modul in care utilizatorii se conecteaza, impartasesc continut si isi organizeaza timpul. Totodata, compania redefineste posibilitatile dincolo de limitele tehnologiei existente astazi, prin introducerea unui ecosistem de experiente mobile.

Prin sincronizarea camerei Gear 360 cu un smartphone Samsung, utilizatorii pot vedea in timp real imaginile pe care le inregistreaza. De asemenea, Gear 360 le permite utilizatorilor sa vada si sa salveze continutul inregistrat, direct pe smartphone,sau sa il incarce pe canalele sociale, inclusiv pe Google Street View. Pentru o experienta de vizionare 360 desavârsita, utilizatorii pot vedea continutul pe Gear VR. Toate aceste functii vor fi disponibile prin intermediul unei aplicatii mobile dedicate, disponibila in Galaxy Apps si Google Play, dar si prin intermediul unui software pentru PC ce va oferi mai multe posibilitati de editare.

Gear 360 este compatibil cu anumite smartphone-uri Samsung, inclusiv cu noile modele Galaxy S7 si Galaxy S7 edge, Galaxy S6 edge+, Galaxy Note 5, Galaxy S6 edge si Galaxy S6.

Camera Gear 360 va fi disponibila incepând cu a doua jumatate a anului, pe anumite piete

20.40 Samsung Pay vine in mai multe tari, inclusiv Spania, anunta DJ Koh

20.37 Persoanele care vor face precomanda pentru Galaxy S7 sau S7 Edge vor primi si un Gear VR. Telefonul va fi disponibil incepand cu 11 martie.

20.35 "De acum poti inregistra ce se intampla pe ecran. Si avem un Galaxy Game Pack special"

20.34 Este anuntat un parteneriat cu Epic Games si Google care vor aduce "calitatea gamingului de pe PC pe telefonul mobil"

20.32 Se confirma faptul ca cele 2 telefoane vor avea baterii mari de 3.000 mAh si 3.600 mAh

20.29 Camera are o noua functie numita motion panorama.

20.25 "Camera telefonului va avea pixeli cu 30% mai mari decat la iPhone 6s Plus" ni se spune Denison. Si pe ecran apar 2 fotografii facute in aceleasi conditii de cele 2 telefoane in conditie de luminozitate scazuta.

20.21 Revenind la prezentare - Denison anunta functia Always on Display si faptul ca telefonul este rezistent la apa si vine cu slot pentru card microSD, 2 functii care nu existau la S6

20.18 Intre timp, cei de la Samsung ne-au trimis comunicat cu lansarea Galaxy S7 si S7 Edge, plus Gear 360! Spoiler alert :)

Samsung Electronics Co., Ltd. lanseaza cele mai noi smartphone-uri ale seriei Galaxy, Samsung Galaxy S7 si Galaxy S7 edge. Dezvoltate pentru a completa stilul de viata al utilizatorilor, Galaxy S7 si S7 edge stabilesc noi standarde in industrie, avand un design elegant, o camera foto avansata, functionalitate software imbunatatita si posibilitati de conectare cu multiple produse, servicii si experiente.

„Credem intr-o lume mai confortabila si mai distractiva. Ne propunem sa facem posibila aceasta viziune prin dezvoltarea smartphone-urilor Galaxy S7 si S7 edge care integreaza experientele mobile superioare intr-un design elegant,” a declarat DJ Koh, presedinte Mobile Communication Business, Samsung Electronics. „Le oferim utilizatorilor tehnologie care ii ajuta sa experimenteze mai mult si vom continua sa depasim barierele.”

Camera foto avansata: imagini la cea mai buna calitate, in orice moment al zilei

Galaxy S7 si S7 edge dispun de o camera foto performanta cu tehnologia Dual Pixel, fiind prima camera de acest fel disponibila pe un smartphone. Aceasta ofera imagini mai clare si mai definite, chiar si in conditii de luminozitate scazuta. Datorita tehnologiei revolutionare Dual Pixel, a lentilelor mai luminoase cu apertura mai larga si pixelilor mai mari, camera dispune de o viteza de declansare mai rapida si de o functie autofocus mai precisa, chiar si in scenarii cu lumina redusa. Noul mod Motion Panorama permite realizarea fotografiilor de tip panorama cu elemente mobile, oferind o experienta vizuala captivanta.

Design si functii

Modelele Galaxy S7, de 5,1 inci, si Galaxy S7 edge, de 5,5 inci, sunt construite din sticla 3D si metal, avand un design elegant si ergonomic, fiind usor de tinut in mana. in plus, functia Always-On Display le permite utilizatorilor sa nu rateze nicio notificare importanta si niciun apel.

Fara a face compromisuri in privinta design-ului, Samsung Galaxy S7 si S7 edge sunt certificate IP68, fiind rezistente la apa si praf. Interfata Edge, disponibila pe Galaxy S7 edge, ofera un plus de confort si o mai mare eficienta, datorita posibilitatii de a crea shortcut-uri pentru aplicatiile si functiile preferate de fiecare utilizator precum email, modul selfie, modul panorama sau alte aplicatii.

Performanta imbunatatita

Galaxy S7 si S7 edge dispun de o noua tehnologie care permite o viteza mai mare de incarcare a bateriei, atat prin cablu, cat si wireless. Mai mult, slotul hibrid pentru cardul SIM le permite utilizatorilor sa adauge un card microSD cu capacitate de stocare de pana la 200GB. Iar pentru unele piete, slotul poate fi folosit ca spatiu dual SIM.

De asemenea, Samsung introduce si imbunatatiri majore la nivel de hardware si software pentru a optimiza performanta noilor smartphone-uri. Procesorul puternic si capacitatea mai mare a bateriei asigura un timp mai mare de utilizare, iar sistemul de racire interna asigura pastrarea unei temperaturi optime de functionare a dispozitivului. Game Launcher, o noua functie creata pentru pasionatii de jocuri mobile, le permite utilizatorilor sa gestioneze consumul bateriei si sa reduca numarul de notificari afisate. in plus, acestia isi pot inregistra experienta de gaming sau isi pot partaja ecranul pentru a se juca cu alti utilizatori. Tehnologia Vulkan API de pe noile Galaxy S7 si S7 edge le ofera utilizatorilor posibilitatea de a juca jocuri cu cerinte grafice ridicate pastrand un consum redus al bateriei.

Experienta Galaxy

Samsung continua sa stabileasca noi standarde in domeniile hardware, software si ale serviciilor, pentru a crea dispozitive care sa imbunatateasca modul in care utilizatorii se conecteaza, impartasesc continut si isi organizeaza timpul. Compania redefineste posibilitatile dincolo de limitele tehnologiei existente astazi, prin introducerea unui ecosistem de experiente mobile.

Fie ca este vorba de conexiunea dintre noile smartphone-uri Galaxy S7 si S7 edge cu noul Gear S2 Classic pentru monitorizarea activitatilor fizice, sau conexiunea cu Gear VR, care ii poate duce pe utilizatori intr-o calatorie virtuala in jurul lumii, Samsung redefineste experientele mobile.

De asemenea, utilizatorii se pot bucura si de cel mai bun serviciu de plati mobile, Samsung Pay. Serviciul este sigur, usor de utilizat si acceptat de catre aproape toti comerciantii. Protejat prin solutia de securitate Samsung Knox, prin senzorul de amprenta si printr-un sistem avansat de tokenizare, Samsung Pay functioneaza cu tehnologia NFC, MST si tehnologia codurilor de bare, aducand posibilitatea platilor mobile mai aproape de consumatori si comercianti.

Smartphone-urile Galaxy S7 si S7 edge vor putea fi achizitionate incepand cu 11 martie, dar utilizatorii din Europa beneficiaza de optiunea de pre-comanda inca de astazi. Utilizatorii europeni care vor face pre-comanda pentru unul din modele Galaxy S7 sau S7 edge inainte de 5 martie vor primi dispozitivele incepand cu 8 martie pentru a beneficia primii de cea mai noua experienta mobila Samsung Galaxy. De asemenea, acestia vor primi si un dispozitiv Samsung Gear VR, de care se pot bucura alaturi de noul lor smartphone Galaxy S7 sau Galaxy S7 edge.

20.16 Justin Denison, SVP of Product Strategy, este pe scena pentru a prezenta telefoanele.

20.14 Iata si primele imagini cu cele 2 telefoane - Galaxy S7 si Galaxy S7 Edge

20.12 Dupa o scurta prezentare, DJ Koh le spune celor prezenti sa-si puna castile de VR

20.06 DJ Koh se afla pe scena! Acesta lucreaza la Samsung de 30 de ani!

Persoanele prezente la eveniment au avut casti de VR pe scaune. Mesajul de pe ecran a amuzat pe toata lumea

Ora 20.02 Evenimentul sta sa inceapa! Sunt 550.000 de oameni pe streamul oficial al celor de la Samsung

 


Samsung a anuntat ca evenimentul de lansare a noului flagship Galaxy S7 va fi disponibil prin live streaming la 360 de grade, fiind prima data cand se intampla acest lucru.

"In timpul evenimentului Galaxy Unpacked vei avea 4 optiuni pentru locul din care sa vezi - din auditorium, de pe scena stanga, scena dreapta si de pe scena centrala. Alege locul care ti se potriveste si apoi foloseste-te de live streaming la 360 de grade pentru a vedea evenimentul din orice unghi" a anuntat Samsung intr-un comunicat de presa.

Pentru cei care doresc sa vada evenimentul cu ajutorul Gear VR, trebuie descarcata aplicatia din Oculus Store.

Duminica, 21 februarie, Samsung va lansa noul telefon Galaxy S7 alaturi de Galaxy S7 Edge care va incepe de la ora 20.00 si va fi live text pe www.yoda.ro.

 

Un video cu cineva care are in mana ceea ce pare a fi noul telefon Samsung Galaxy S7 a aparut pe internet cu doar cateva zile inainte de prezentarea oficiala, fiind postat pe YouTube de catre ceo de la Android Authority.

Daca acest clip este real, el confirma informatiile aparute pana acum, precum si randarile de presa. Acestea spun ca Samsung va lansa 2 telefoane, Galaxy S7 de 5.1 inch si Galaxy S7 Edge de 5.5 inch.

Modelul din clip este Galaxy S7, nu Edge. Filmuletul arata si camera care urmeaza sa fie de 12MP, nu de 16MP cum au fost predecesorii S6 si S5, avand insa multe imbunatatiri in ceea ce priveste software-ul. De asemenea, langa locul pentru cardul SIM se afla si un slot pentru microSD, confirmandu-se faptul ca utilizatorii vor putea mari spatiul de stocare al telefonului in acest mod.

Un lucru care nu ne este aratat este daca Samsung va adopta USB-C pentru Galaxy S7

Share articol: