În urmă cu un an, Oppo a arătat la MWC prototipul unui telefon pliabil, însă de atunci nimic nu s-a concretizat, apărând pe piață o serie de patente diferite care redau modele diverse pe care compania experimentează. 

Cel mai nou dintre acestea este un smartphone spectaculos care arată exact ca opusul lui Moto RAZR și vine cu o serie de funcționalități interesante, precum detecția unghiurilor.

Astfel, telefonul este realizat în așa fel încât, atunci când este pliat, ecranul să rămână în exterior, transformându-se într-un dispozitiv compact, fără să aibă nevoie de un display exterior, precum alte modele apărute deja. Acesta seamănă mai mult cu RAZR decât cu Galaxy Z Flip, pentru că una dintre părți este puțin mai scurtă decât cealaltă, lucru care lasă o „frunte” descoperită tot timpul (în vreme ce Moto are același design în dreptul „bărbiei” care găzduiește senzorul de amprentă).

Acest spațiu superior rămas liber ar urma să găzduiască modulul foto, fiind cea mai solidă parte a telefonului. Datorită acestui design, camera poate fi folosită și atunci când telefonul este pliat, iar odată extins, ea devine senzorul de pe spate.

Modelul este similar cu prototipul prezentat de Oppo la MWC 2019, cu excepția faptului că plierea se făcea pe orizontală (ca la Huawei Mate X), nu pe verticală.

Echipa LetsGoDigital a realizat și o serie de randări 3D plecând de la acest patent, care nu menționează, însă, clar care e poziționarea camerelor sau a altor porturi și mufe, așa că ele au fost mai degrabă aproximate pentru conceperea imaginilor.

Se pare că Oppo a gândit acest telefon pentru a funcționa atât pliat, cât și extins, dar și într-o poziție intermediară, datorită tehnologiei de detectare a unghiului de pliere a ecranului, care ajustează interfața utilizatorului pentru o experiență optimă. La fel ca Galaxy Z Flip, modelul Oppo va putea fi folosit și așezat pe o masă, pliat pe jumătate (aproape ca un laptop).

Patentul menționează și includerea unui senzor de amprentă, dar și a unuia pentru scanarea ochilor, care vor fi poziționate, cel mai probabil, pe partea cea mai groasă a dispozitivului.

Designul concentrat pe plierea către exterior are avantajele sale – de exemplu, faptul că nu mai e nevoie de un al doilea display sau de camere adiționale – și nici nu duce la o îndoire a ecranului într-un unghi prea strâns, cum fac cele cu pliere către interior. Totuși, cea mai mare provocare este aceea că panoul extrem de fragil este expus constant, așa că Oppo ar putea aștepta ca cei de la Corning sau alți producători să dezvolte un tip durabil de sticlă ce suportă pliere pentru integrarea în astfel de modele. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: