Desi iPhone 6s abia a fost lansat, apar deja speculatii in ceea ce priveste urmatorul telefon al celor de la Apple.

iPhone 6s este un succes major pentru Apple insa compania americana se gandeste deja la urmatorul telefon. Cu atat mai mult cu cat Apple i-a obisnuit pe utilizatori cu schimbari cu adevarat mari din 2 in 2 ani, seria S fiind un upgrade la precedentul telefon.

Desi mai este aproape 1 an pana la lansarea iPhone 7, au aparut deja primele speculatii. Gene Munster, analist de la Piper Jaffray's, cunoscut pentru dezvaluirile facute despre viitoarele produse Apple, face cateva dezvaluiri noi.

Intr-o nota data investitorilor, Munster sustine ca iPhone 7 va avea un design complet nou. Conform spuselor lui, iPhone 7 ar putea sa vina fara butonul de home, display-ul sa fie mai mare, bateria mai buna si ecranul sa fie din safir.

"Avand in vedere numarul de cicluri, ne asteptam ca iPhone 7 sa aiba un design unic, diferit de iPhone 6/6s. Asa cum multi speculeaza, adaugarea functiei 3D Touch ar putea sa le ofere celor de la Apple un mod de a elimina butonul de home de pe telefon si sa foloseasca spatiul obtinut pentru un telefon cu ecran mai mare, dar un device per total mai mic. O bariera pentru asta ar fi Touch ID, integrat in butonul de home in actualul sistem. Apple ar trebui sa mute Touch ID-ul poate in lateral pentru a scapa de butonul de home.

Credem ca sansele sa vedem un iPhone fara buton de home sunt de 50%. O alta zona pe care Apple s-ar putea concentra este durata de viata a bateriei. Uitandu-ne la Mac-urile din ultimii ani, Apple aproape ca a dublat durata de viata a bateriei. A reusit asta printr-un procesor mai eficient si prin software. Credem ca durata de viata a bateriei este una dintre zonele cu cel mai mare potential de crestere si unul care ar fi bine primit de clienti. In final, un ecran din safir s-a tot zvonit ca va veni pe iPhone. Din moment ce Apple foloseste acum safirul pe Apple Watch, are sens sa il adapteze la telefon. Trebuie notat ca Apple a folosit un aluminiu mai puternic existent in Apple Watch Sport pentru carcasa iPhone 6s" a scris Munster.

Desigur, acestea sunt doar speculatii insa sunt logice avand in vedere strategia aratata de Apple pana acum si recentele brevete pentru care au aplicat.

Share articol: