De ceva vreme, pe internet circulă zvonuri în legătură cu un iPhone pliabil, însă cel mai recent raport indică o răsturnare de situație.

Înainte de acest raport, Apple părea gata să înceapă producția la telefonului pliabil, iar unele informații indicau o dată de lansare în 2022. Însă un nou document din Coreea de Sud indică faptul că primul iPhone pliabil nu s-ar lansa nici măcar în 2023. De obicei, planul pentru produs ar trebui să fie gata până la jumătatea anului 2021 pentru ca iPhone-ul pliabil să fie gata pentru 2023.

În general, Apple începe dezvoltarea unui produs alături de parteneri cu doi sau trei ani înainte de lansarea propriu-zisă. Însă raportul nu menționează nimic despre faptul că Apple ar pregăti lanțul de aprovizionare pentru un iPhone pliabil.

Se crede că Apple a început lucrările de dezvoltare la un iPhone pliabil, dar în prezent compania se concentrează doar pe ecran. Bloomberg sugerează că un dispozitiv real este fie la ani distanță, fie nu va fi lansat niciodată.

Sud-coreenii susțin că Samsung a vândut doar 2,5 milioane de telefoane pliabile în 2020, ratând ținta de 4,5-5 milioane de unități, iar Apple monitorizează cu atenție această performanță și răspunsul pieței la asemenea produs.

În prezent, Apple trece de la panourile LCD la OLED și acest lucru i-ar putea afecta profitul. Până în a doua jumătate a anului 2022, se estimează că Apple va avea mai multe iPhone-uri OLED decât iPhone-uri LCD în portofoliu. Raportul spune și că Apple are nevoie de timp pentru a-și evalua poziția înainte de a lansa un iPhone pliabil.

Deocamdată, o perioadă de lansare în 2023 nu pare probabilă și, dacă Apple începe să stabilească un lanț de aprovizionare spre sfârșitul acestui an, vom vedea cel mai devreme un iPhone pliabil abia în 2024.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: