Seria Samsung Galaxy S8 a fost una dintre cele mai de succes serii de telefoane ale companiei sud-coreene, însă și S21 se dovedește să aibă priză la public.

Un nou raport al firmei de cercetare Atlas Research & Consulting arată că Samsung a vândut aproape 600.000 de unități de Galaxy S21, S21+ și S21 Ultra în prima lună de lansare în Coreea de Sud.

În general, telefoanele premium nu se vând în număr foarte mare. De exemplu, Samsung Galaxy A31 a fost cel mai bine vândut telefon Android în Coreea de Sud în 2020. Totuși, S21 a reușit să egaleze o performanță pe care abia S8 și S8 Plus au mai reușit-o în 2017, când au fost vândute 620.000 de unități în luna de lansare, în Coreea de Sud.

Dispozitivele din gama S21 s-au vândut cu 150-200% mai bine decât predecesorul în aceeași perioadă de timp. Atlas a atribuit acest succes al Samsung pe faptul că producătorul a reușit să atingă o balanță bună pentru S21 între construcția premium, specificații de top și prețuri.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: