Poti uita de acum de problemele de securitate

Samsung si Google si-au dat mana pentru a rezolva una din cele mai enervante probleme ale sistemului Android: lipsa de actualizari. Mai bine spus, incetineala cu care lanseaza actualizari de securitate pentru diferitele versiuni de Android.

Samsung a anuntat ca va lansa patch-uri de securitate “aproape lunar”. Acelasi anunt a fost facut si de Google, referitor la telefoanele si tabletele Nexus. Actualizarile vor fi de tipul OTA (Over The Air). Acest gen de probleme sunt o nuca tare pentru Google, care se confrunta in momentul de fata cu bug-ul Stagefright, ce afecteaza nu mai putin de 950 de milioane de telefoane.

Compania a incercat in mod repetat sa ii notifice pe producatorii de smartphone-uri si tablete cu Android sa isi actualizeze produsele, prin buletine lunare de securitate. Cu toate astea, majoritatea producatorilor se multumesc sa lanseze 1-2 update-uri pe intreaga durata de viata a unui produs, fapt care a generat in repetate randuri nemultumirile utilizatorilor.

Pentru toate telefoanele si tabletele nexus, Google a promis ca va oferi lunar patch-uri de securitate timp de trei ani, sau 18 luni de la data la care produsul respectiv a fost scos din Google Store. Update-urile majore vor fi oferite mai rar, dar Google va face asta pentru o perioada de doi ani. Samsung in schimb se afla in discutii avansate cu operatorii de telefonie si partenerii sai pentru a oferi aceste actualizari. Deocamdata, oficialii coreeni nu au oferit alte amanunte.

Share articol: