Cei de la Gothamist scriu despre o situatie cu adevarat incredibila din SUA - un "artist", pe numele sau Richard Prince, este acuzat ca fura poze de pe Instagram si apoi le vinde cu 100.000 de dolari bucata!

Banii nu ajung la fotograf, ci la Prince, cel care le-a expus la galeria Aagosian din New York intr-o serie numita "Noi portrete" intre septembrie si octombrie 2014.

Prince a expus in total 38 de fotografii luate de pe Instagram fara acordul persoanelor care le-au postat. Imaginile de 48x65 inch arata un screenshot cu fotografia asa cum apare pe Instagram si cateva mesaje de pe acele conturi, ultimul fiind mereu postat chiar de Prince.

Conform celor de la Petapixel, "Prince este cunoscut in lumea artei prin faptul ca ia munca altor persoane, prezentand-o ca fiind a lui cu cateva modificari si apoi o vinde pentru sume importante".