În acest fel, Guvernului comunist ar vrea să monitorizeze fluxul de persoane care intră în țară dinspre Kârgâstan.

O investigație realizată de jurnaliștii de la The Guardian și de partenerii lor internaționali a scos la iveală faptul că autoritățile care efectuează controlul la graniță le solicită vizitatorilor telefoanele mobile pentru verificare, după care instalează pe ele o aplicație care le extrage date personale precum e-mailurile, mesajele text, contactele, dar și date despre dispozitivul utilizat.

Turiștii susțin că nu au fost avertizați de autorități cu privire la aceste practici și că nimeni nu le-a spus ce anume scanează softul respectiv.

Edin Omanović, reprezentanta grupului Privacy International, a catalogat această măsură drept una „extrem de alarmantă, într-o țară în care descărcarea unei aplicații greșite sau accesarea unui articol care nu convine regimului te poate trimite direct la închisoare”.

Analiza jurnaliștilor britanici a demonstrat că programul, dezvoltat chiar de o companie chineză, scanează telefoanele care folosesc sistemul de operare Android, pentru a identifica o întreagă listă de elemente pe care conducătorii le consideră problematice.

Aceasta include o mulțime de termeni asociați extremismului islamic, dar și alte subiecte fără niciun fel de potențial periculos – precum date despre postul din timpul Ramadanului, literatura lui Dalai Lama sau muzica unei formații japoneze numite Unholy Grave.

Operațiunea se realizează în mai multe etape: la început, călătorii sunt rugați să predea gadgeturile pe care le au la ei - telefoane, dar și camere foto. Apoi, acestea sunt duse într-o altă încăpere și înapoiate după ceva timp.

iPhone-urile sunt conectate la un reader care le scanează, iar pe dispozitivele cu Android este instalată o aplicație menită să facă același lucru.

În cele mai multe cazuri, se pare că aplicația este dezinstalată înainte de înapoierea telefoanelor, dar unii oameni au identificat-o ca fiind încă în funcțiune. Până acum nu se știe clar unde sunt stocate toate aceste informații și pentru cât timp.

Aproximativ 100 de milioane de oameni vizitează anual regiunea Xinjiang, potrivit autorităților chineze, inclusiv localnici și străini.

Frontiera Irkeshtam este cea mai vestică graniță chineză și este folosită în special de comercianți și de vizitatori, mulți dintre ei venind în pelerinaj pe Drumul Mătăsii.

Foto: Getty Images
 

Share articol: