Studiul cercetătorilor americani vine după o perioadă de proteste și atacuri, care au vizat distrugerea unor antene 5G, în special în perioada carantinei, instituită ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Adepții teoriei conspirației, care au organizat aceste atacuri, consideră că radiațiile emise de antenele 5G sunt nocive pentru sănătate, deoarece slăbesc sistemul imunitar și astfel cresc riscul apariției unor boli.

În ultimele luni, în contextul pandemiei de COVID-19, mai mulți adepți ai acestei teorii au dus chiar mai departe ipotezele lor, susținând că tehnologia 5G este de fapt responsabilă de epidemie.

Autoritățile și oamenii de știință au precizat încă de la început că noua tehnologie nu are niciun efect asupra sănătății, însă nu au fost crezuți.

Acum, un nou studiu științific demonstrează că radiațiile emise de aceste antene puternice nu sunt dăunătoare oamenilor.

Studiul a fost coordonat de Dr. Subham Dasgupta de la Universitatea de Stat din Oregon, scrie Daily Mail.

Cercetătorii au realizat experimente pe embrioni de pești zebră, cu care oamenii au în comun aproximativ 70% din gene. Astfel, rezultatele studiului pot fi considerate valabile și în cazul oamenilor.

Embrionii au fost expuși timp de 2 zile la radiații de 3,5 GHz, frecvența folosită în mod normal de telefoanele care au conexiune 5G.

La finalul experimentului, cercetătorii nu au putut observa niciun efect important al radiației asupra dezvoltării embrionilor.

Un alt studiu va urmări evoluția acestor pești, pentru a putea monitoriza efectul pe termen lung al expunerii la radiații.

Prin urmare, după cum arată noul studiu, tehnologia 5G nu slăbește sistemul imunitar, iar virusurile nu se pot deplasa pe undele radio.

La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății precizează că tehnologia 5G este considerată sigură, conform datelor din prezent.

Tehnologia 5G oferă o conexiune mai rapidă și viteză de descărcare mult mai mare pentru utilizatori de internet.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: