Reyes Daniel Ruiz, un fost inginer care a lucrat la Yahoo! (acum Oath) în perioada 2009-2019, s-a folosit de funcția sa pentru a putea sparge mai multe conturi de e-mail.

Profitând de accesul său în backend, bărbatul a reușit să afle parolele de la 6.000 de conturi de e-mail ale unor femei.

El căuta să obțină astfel imagini cu conținut sexual. Printre victimele sale se numără mai multe colege și prietene.

În acest fel, Ruiz a făcut rost de un conținut explicit de peste 2 TB (între 1.000 și 4.000 de fotografii și filme).

Colegii săi i-au descoperit activitatea și au făcut plângere la poliție, în 2018. Ruiz a reușit să distrugă hardul pe care copiase imaginile compromițătoare, dar ulterior și-a recunoscut fapta.

Sentința primită este una destul de ușoară. Bărbatul a fost amendat și plasat în arest la domiciliu, instanța apreciind faptul că, pe durata anchetei, el s-a dovedit cooperant și nici nu a publicat online imaginile pornografice obținute.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: