Cea mai mare retea de socializare risca sa aiba o viata scurta.

Cea mai cunoscuta retea de socializare, Facebook, este amenintata cu disparitia. "In 5 pana la 8 ani vor disparea, asa cum a disparut si Yahoo", a declarat fondatorul Ironfire Capital, Eric Jackson, pentru postul de televiziune CNBS.

"Yahoo inca mai face bani, este inca profitabila, are inca 13.000 angajati care lucreaza pentru companie, dar valoreaza 10% din cat valora in anul 2000", a adaugat el.

In urmatorii ani, sustine Eric Jackson, vom fi influentati tot mai mult de smartphone-uri, iar Facebook se va stradui sa se adapteze, dar sansele sa reuseasca nu sunt foarte mari, scrie mashable

"Lumea se misca tot mai repede, devine tot mai competitiva. (...) Cred ca cei care sunt dominanti in generatia trecuta se vor chinui sa mute aceasta dominatie in generatia urmatoare. Facebook poate cumpara niste companii mobile, dar ei sunt in continuare un site mare si gras, care e diferit in comparatie cu o aplicatie mobila", a mai declarat Jackson.

Facebook a cumparat recent Instagram, o aplicatie foto foarte apreciata de posesorii de smartphone-uri. Achizitia s-a facut in aprilie, contra sumei de 1 miliard de dolari.

Ce crezi ca se va intampla cu Facebook? Unde crezi ca va fi peste 5 ani? Spune-ne parerea ta la Comentarii. 

Share articol: