Hackerii utilizează machine learning pentru a clona vocea oamenilor, apoi, cu ajutorul tehnicilor de inginerie socială, încearcă să-i convingă pe oameni să facă tranzacții pe care nu le-ar face în mod normal. Aceste înșelătorii au avut succes în trecut, dar cât de bune sunt vocile clonate astfel?

Consultanții de firma de securitate NISOS au dat publicității un raport în care analizează o astfel de încercare de fraudă și au făcut publică și înregistrarea audio. Fragmentul de mai jos face parte dintr-un mesaj vocal trimis către un angajat al unei firme de tehnologie, în care vocea este foarte similară cu cea a CEO-ului companiei, care îi solicită „asistență imediată pentru a încheia o afacere urgentă”.

Calitatea nu este tocmai grozavă și este evident că vocea sună destul de robotic. Dar poate fi luată în serios de multe persoane care nu ar sta să se preocupe cel mai tare de calitatea înregistrării. „Sună uman, categoric. Sună mai mult robotic sau mai mult uman? Eu aș spune că mai mult uman”, a declarat Rob Volkert, cercetător NISOS, pentru Motherboard.

Acest atac cibernetic nu a fost unul de succes, deoarece angajatul care a primit mesajul și-a dat seama imediat că e ceva în neregulă la mijloc și l-a semnalat departamentului de Legal al firmei Aceste atacuri vor fi, însă, din ce în ce mai comune, mai ales că tool-urile necesare devin tot mai accesibile.

Pentru a crea o astfel de voce este nevoie de acces la multe înregistrări ale țintei alese, iar cu cât există mai multe referințe, cu atât calitatea audio este mai bună, iar vocea va semăna mai bine cu originalul.

Pentru a verifica să nu fiți ținta unor asemenea atacuri este suficient să închideți telefonul atunci când sesizați ceva suspect și apoi să sunați înapoi pe același număr, arată specialiștii. Astfel, vă veți da seama exact dacă vorbeați chiar cu cine credeați că discutați sau dacă erați pe cale să ajungeți victima unei înșelătorii.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: