Jeff Bezos a primit tratament de urgenta in urma unei probleme medicale la rinichi

Fondatorul si CEO-ul Amazon a trecut prin clipe de groaza in timpul unei croaziere in Arhipelagul Galapagos. Jeff Bezos a suferit o criza de rinichi in prima zi a anului, in timp ce isi petrecea vacanta pe o nava de croaziera.

Bezos a fost preluat de urgenta de un elicopter militar pana in Santa Cruz. “Se afla in apropierea insulei Santa Cruz, cand a acuzat dureri mari de stomac”, a declarat comandantul portului Santa Cruz, Santiago Rubio, pentru Associated Press.

Marina militara din Ecuador a trimis cativa medici care sa-l examineze pe Bezos. Acestia au pus imediat un diagnostic: pietre la rinichi. Rubio a autorizat un elicopter care sa-l transporte pe seful Amazon si Washington Post pana pe insula Baltra, unde il astepta avionul sau privat. De acolo, Bezos a ajuns in SUA, pentru tratament de urgenta.

Purtatorul de cuvant al Amazon, Drew Herdner, a declarat ca nu e nevoie de o operatie, iar Bezos se simte bine. De altfel, miliardarul din IT a si fost in stare sa se tina de glume. A trimis un mail in care spunea: “Galapagos, 5 stele. Pietre la rinichi: zero stele.”

Share articol: