Atunci când Saugat Pokharel, cercetător în materie de securitate cibernetică, a solicitat reprezentanților companiei o copie a fotografiilor și mesajelor directe trimise prin intermediul Instagram, acesta a primit date pe care le ștersese personal în urmă cu mai bine de un an, lucru care demonstrează faptul că informațiile nu au fost, de fapt, înlăturate complet de pe serverele gigantului social media.

Purtătorii de cuvânt ai Instagram susțin că situația a apărut din cauza unui bug din sistem care acum este soluționat. Asta cu toate că Pokharel a descoperit eroarea în octombrie anul trecut, deci rezolvarea sa a durat mai bine de jumătate de an.

„Cercetătorul a raportat o situație în care imaginile și mesajele ce fuseseră șterse, după publicarea pe Instagram, au fost incluse într-o copie a detaliilor primite la descărcarea Informațiilor Personale, cu ajutorul opțiunii dedicate puse la dispoziție de Instagram. Am rezolvat această problemă și nu avem nicio dovadă a faptului că ar fi fost comise abuzuri. Îi suntem recunoscători cercetătorului pentru că ne-a semnalat acest aspect”, a declarat pentru TechCrunch un purtător de cuvânt al Instagram.

Încă nu este clar cât de răspândită a fost situația și dacă i-a afectat pe toți cei care folosesc aplicația sau doar pe unii dintre ei, dar cu siguranță problema nu este una rar întâlnită. Atunci când ștergem date de pe profilurile online pe care le configurăm, de obicei există o perioadă de întârziere până la momentul în care informațiile sunt înlăturate definitiv de pe serverele companiei. În trecut, specialiștii în securitate cibernetică au descoperit probleme similare și la alte companii, inclusiv la Twitter, care se pare că stoca mesajele directe transmise de utilizatori timp de ani întregi după ce, teoretic, fuseseră șterse.

În acest caz, situația a fost făcută publică datorită lui Pokharel, care a fost curios să folosească opțiunea de a-și descărca informațiile pe care compania le deține referitor la propria persoană. Compania deținută de Facebook a pus la dispoziție acest tool începând din 2018, ca o modalitate de a se alinia reglementărilor GDPR impuse de Uniunea Europeană.

Acestea stipulează că toți cetățenii europeni trebuie să aibă dreptul de a accesa datele personale pe care companiile le stochează despre ei, permițându-le să solicite o copie a acestora. Astfel, devine o modalitate la îndemână de a afla dacă rețelele sociale stochează pe serverele lor informații personale, dar și ce fel de conținut rămâne în istoricul lor și pentru cât timp.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: