Funcționalitatea Instagram link stickers - adică cea care le permite utilizatorilor să adauge link-uri în Stories, sub formă de etichete, este disponibilă acum pentru toată lumea. 

Instagram a început să testeze funcția în luna iunie, dar până acum aceasta a fost limitată la conturile verificate sau la cele cu o comunitate mare.

Potrivit reprezentanților rețelei de socializare, aceste stickere sunt utile pentru oricine - de la business-uri care vor să-și promoveze direct produsele, la activiști care vor să ofere mai multe informații despre resursele utilizate. Tot Instagram admite și că este un instrument util pentru creatorii de conținut care vor să-i facă pe urmăritorii lor să fie mai implicați și mai activi și să interacționeze cu tipul de conținut furnizat. Cât despre conturile care ar putea folosi link-urile pentru a răspândi știri false, compania spune că vor pierde accesul.

Pentru a adăuga un link, trebuie să accesați tool-ul de stickere din partea superioară a barei de navigare, după ce ați încărcat conținutul pe care vreți să-l distribuiți pe Stories. Apoi selectați eticheta „Link” și intrați pe URL-ul dorit. Ulterior funcționează ca orice alt sticker din zona de Stories.

În luna iunie, atunci când a anunțat noua funcționalitate link stickers, Instagram a susținut că planurile sunt acelea de a le implementa doar pe Stories, nu și în feed, iar decizia rămâne neschimbată.

Astfel, link stickers au înlocuit definitiv funcția Swipe Up, adică modul în care utilizatorii de Instagram puteau să adauge link-uri către pagini externe în Stories. Vestea bună este că link stickers vor fi disponibile și pentru conturile cu mai puțin de 10.000 de urmăritori. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: